"Sau poate setea mea de iubirea ta era mult mai mare decat resursele tale!? Am incercat sa ma bucur de tot ce insemnai tu, cu speranta ca intr-o zi te vei debloca si ma vei bloca in inima ta pentru totdeauna.
In schimbul zilei pe care o asteptam a venit ziua in care sub presiunea intrebarilor mele ai ales sa-mi iei speranta. Pentru cateva minute mi-a fost greu sa-mi controlez respiratia, pur si simplu nu-si gasea ritmul.
Credeam ca lipsa ta imi va provoca moartea, dar supravietuiesc. Te strig undeva in golul din mine! Nu vreau sa ma auzi, nu are sens sa incerc sa te aduc intr-un loc unde nu ai fost niciodata cu adevarat, mai bine ma concentrez sa nu ma pierd pe mine."
Interventia era absolut necesara, iar rezultatul ei a fost un succes total.
Anestezia i-a rapit constiinta intr-o fractiune de secunda, iar expertii spun ca odata trecut efectul ei durerea va fi groaznica. Ceva lipsea cand s-a trezit. Lipsea pentru ca asa i-au spus, nu pentru ca asa simtea.
Se stia puternica, asa ca imediat a vrut sa paseasca. De fapt voia sa fuga, dar teroarea i-a invadat creierul. A intins mana in speranta ca cineva o va ajuta sa faca primii pasi. Nu era nimeni, doar ea. Incearca, dar tentativa esueaza.
Mai fusese acolo, era sigura, dar parca durea mai putin, sau durea diferit, nu reusea sa-si dea seama.
Dupa ceva timp realizeaza ca o visatoare nu poate exista fara speranta si ca nimeni nu-i poate lua nimic din interiorul ei, fara sa-si dea consimtamantul. Nu si l-a dat! :)
