Poem

"Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi
si ti-as saruta talpa piciorului,
nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea,
de teama sa nu-mi strivesti sarutul?"

                              Nichita Stanescu-Poem

.......

Inainte scriam despre orice, oricand. Acum cern, cern pana cand la final sita ramane aproape goala.
Imi doresc sa privesc in urma, dar parca funtuni de praf ma impiedica sa vad mai mult decat conturul unui trecut, datorita caruia acum sunt ...eu. Imi consolez neputinta cu gandul ca oricum nu mai are rost, ca important este prezentul si traile catre care acesta ma va purta.
:):):):):)
A inceput cu "nu se poate..si oricum nu vreau, pentru ca mi-e foarte bine asa ", dar a fost atat de frumos incat acum spun...mai este, pentru ca mai vreau ?!

Secretul

"Tot ceea ce suntem este rezultatul a ceea ce am gandit" - Buddha

Cu siguranta fiecare dintre voi ati trait la un moment dat senzatia placuta a unei dorinte implinite. Ceea ce nu constientizam este faptul ca atat lucrurile bune, cat si cele rele sunt aduse catre noi de cea mai puternica lege din Univers, si anume, legea atractiei.
Conform legii atractiei, singurul motiv pentru care nu avem ceea ce ne dorim, este ca ne gandim mai mult la ceea ce nu vrem, decat la ceea vrem.
"Legea atractiei este o lege a naturii. Este impersonala si nu face distinctie intre lucrurile bune si cele rele. Primeste gandurile dumneavoastra si reflecta inapoi acele ganduri ca experiente de viata. Legea atractiei va da pur si simplu tot ce ganditi".

Citind "Secretul", cartea Rhondei Byrne veti descoperi cum ne pot schimba viata gandurile pozitive, asteptarile, recunostinta si vizualizarea. Iar daca nu aveti rabdare, sau nu va place sa cititi puteti vedea filmul.:)

Venetia :):):)

Coboram din tren purtand discutii normale, iesim din gara si...liniste. In urmatoarele cateva minute singurele sunete pe care le scoatem sunt niste interjectii care nici macar nu defineau starea pe care o aveam.
Tragem aer in piept, realizam ca nu e un vis si pornim usor pe stradutele inguste si pline de tarabe cu obiecte specifice, nelipsite fiind bijuteriile din piatra de murano si mastile venetiene. Acestea din urma reproduc in diferite moduri, tipologiile personajelor comediei profesionistilor, si anume: Arlechino, Colombina, Pantalone, Balanzone, Pulcinella.
Conform recomandarilor, dorinta era sa vedem Piata San Marco. Am fi vrut sa ajungem pe jos, numai ca, dupa cateva ore de mers, timp in care am observat particularitatile acestui oras, data fiind suprafata mica de uscat de care dispune, ne-am dat seama ca nu avem nicio sansa, asa ca ne-am urcat in "water bus".
Doamne, ce tare!!! Mi-as fi dorit ca undeva in mine sa pastrez acea traire si sa ma incarc cu energie din ea, ori de cate ori as fi simtit nevoia.

Paradoxal, traversand Piata San Marco, istoria si cultura care definesc principalul oras al regiunii Veneto, sunt inlocuite de lux si magazine cu produse din cele mai scumpe marci.
Spre uimirea nostra, la ora 20.00 totul se inchide, drept urmare luam water bus-ul si ne indreptam spre gara. Plec...cu gandul ca mi-as dori sa ma intorc :).

Revin mereu...toamna

Mi-am petrecut vara la malul marii, ascultand, oriunde si aproape in orice moment, 'Read all about it', varianta mixata de Stefan Biniak (ahaha...ce bine ar fi fost :D). Am cunoscut oameni vechi si noi, locuri, sentimente...iar pentru o parte aproape ca am facut o pasiune.
M-am intors la Galati si realitatea-mi s-a metamorfozat:(, dar sunt mai puternica, mai constienta, mai impacata cu mine si cu lucrurile, in aparenta, greu de suportat.

...oricum, daca toamna ar arata ca in imagine (locatia: un orasel din nordul Italiei), cred ca as iubi-o. Dar vedem cu totii cum e:((((. Nu vreaaaauuuu!!!!
Ne vedem ...:*:*:*

Idealismul realitatii

Traiam intr-un realism aproape perfid, in care visele erau un lux, iar prezentul singurul reper pe care il luam in considerare. Eram intr-o continua asteptare, pentru ca aveam teroare de decizii importante, zicand-mi ca daca le ia altcineva in locul meu, voi avea o scuza pentru eventualele esecuri, si asa m-am complacut intr-un traseu orar, mereu acelasi, care bineinteles nu imi aducea niciun fel de satisfactie.

Trist, dar acum nimic din ce a fost nu mai conteaza, fiindca m-ai invatat sa fiu idealista, cand nici macar nu cunosteam utilitatea practica a acestei stari, mi-ai aratat ca exista fericire, chiar si atunci cand sunt multe probleme.

Traiesc, din nou, in cel mai frumos, sincer, increzator mod, sentimentul de a adora si de a fi adorata, iar gandul ca esti mereu acolo pentru mine si faptul ca in fiecare seara ma saruti de noapte buna si ma tii in brate, este sursa mea de energie in fiecare zi.

hello!!!

A trecut ceva timp, dar iata-ma din nou in lumea virtuala, lume care, paradoxal, ma ajuta cel mai mult sa imi regasesc cele mai profunde trairi .
Mi-a fost foarte dor, marturisesc, pentru ca imi place enorm aceasta mica lume, in care totul imi apartine si totul poate fi exact asa cum vreau eu sa fie.
De ce nu am mai scris?!?! In mare parte, pentru ca nu am avut timp…iar cand m-am hotarat sa imi ating amprenta de tastele laptop-ului, a trebuit sa imi “alerg” propriile idei, frustrate din cauza sedentarismului in care intrasem.
De fapt, imi reorganizasem inconstient prioritatile, iar cea cu numarul unu era aceea de a-mi gasi un loc care sa imi permita sa fiu eu si sa traiesc mereu cum imi doresc.
L-am gasit, sau cel putin asa cred acum, pentru ca doar timpul poate sa imi confirme sau sa imi infirme alegerea. Dar, da… ma simt in siguranta, ma simt iubita, visez si sper ca visele mi se vor implini.

Crede si nu cerceta

Uneori imi imaginez viata ca o tabla de Monopoli$ cu un decor tipic, frumos sau urat colorata, dupa preferintele si starea de spirit a fiecarui jucator. Iar noi suntem pionii in diferite nuante, care se plimba mai incet sau mai repede pe tabla, mereu pe acelasi traseu, deviat uneori favorabil sau nefavorabil, in functie de numarului aratat de zar. Nimeni nu stie sa explice logic de ce se intampla toate astea, pentru ca asa e jocul, cine vrea il joaca, cine nu, nu.

Si in viata e tot cam la fel, doar ca in jocul vietii intram fara sa vrem si iesim tot involuntar, daca lucrurile isi urmeaza cursul firesc. In cazul asta nu inteleg un lucru: daca toti avem limitele existentei identice, de ce pe parcurs intervin atatea schimbari!? De ce unii devenim frumosi si altii urati, de ce unii suntem destepti si altii prosti, de ce unii au bani si altii nu, de ce doar unii dintre noi au parte de iubire adevarata?!Cum de oamenii buni pleaca atat de repede dintre noi, iar cei rai traiesc mult, mult si continua sa faca rau pana in ultimele lor clipe!?

Pai chiar nu inteleg, cum nu inteleg, nici de ce unii oamenii omoara, altii sunt omorati si altii sufera din cauza asta?!De ce unii muncesc, iar altii profita!?

Probabil nici nu o sa inteleg vreodata si nici nu fac din asta o problema existentiala, doar ca atunci cand se intampla lucruri care ma impresioneaza puternic, incep sa ma gandesc la tot felul de chestii.

Descriere

Daca m-ar fi intrebat cineva acum un an ce parere am despre tine, eram impartiala, spre indiferenta. Persoana ta reprezenta doar un decor care putea oricand sa lipseasca din viata mea. Astazi, sunt atat de furioasa si dezamagita, incat te consider cea mai josnica fiinta de pe planeta si as fi dat mult, mult sa nu te fi cunoscut. Mi-e mila de cei care iti stau in preajma si nu iti cunosc toate fetele, imi vine sa urlu cand ma gandesc cat de naiva am fost, si imi doresc ca drumurile noastre sa nu se mai intersecteze niciodata.

Off, nu-mi pot imagina cum poti sa fii atat de ipocrita, mincinoasa, lingusitoare, prefacuta, nesimtita, si cum de exista oameni care in pofida acestor "calitati", te apreciaza?!Sunt orbi, sau civilizatia care seamana a jungla, in care traim e atat de dura incat, asa trebuie sa arate omul care sa se potriveasca perfect in noul decor.

Sunt atat de nervoasa, vreau sa scap odata de aici, pentru ca nu mai suport stresul si nu mai suport sa ma descarc pe tine, printi meu.:*

This is the end!

Am trait intr-un mod atat de alert ultimii 3 ani, intr-o continua fuga, incat nici macar nu am realizat ca am fost studenta. Mi-ar fi placut sa nu am atat de multe responsabilitati, sa petrec mai mult timp la facultate, sa fiu mai degajata, timpul sa imi permita sa fac tot ce vreau pentru mine, sa cunosc mai bine colegii, profesorii, dar nu am fost sa fie. In schimb, am invatat o meserie, una buna chiar, de la oameni profesionisti, m-am maturizat, mai mult decat mi-as fi dorit, dar e un lucru bun totusi.

In timpul in care am ajuns si la facultate nu am putut sa nu observ schimbarile de atitudine, de mod de gandire si chiar de relationare ale colegilor de acum, fata de anul I, si o sa expun aceste lucruri asa cum le-am perceput, despre fiecare coleg in parte, pastrand cireasa la sfarsit.

1. Albu Carmen - si-a pastrat atitudinea de fata inteleapta, atitudine nejustificata de capacitatile pe care le are;

2. Balhui Mihaela - in anul I zicea ca nu vrea sa lege nicio prietenie cu colegii, in anul III cred ca lucrurile stau altfel pentru ea;

3. Basalic Sebastian - mereu cu ochii si cu atentia indreptata catre fete, dar un om carismatic si dispus sa ajute;

4. Chiosa Bianca - cu obiective mereu atent fixate, dispusa sa faca tot ce poate pentru a le atinge, cu certitudinea ca este o prietena desavarsita si femeia fatala;

5. Chiriliuc Marius - cu bun simt si acum cu un job important pentru ca anul acesta l-am vazut doar de 2 ori.

6. Delcea Sorin - poate o fi avand si o latura serioasa, dar eu nu o cunosc, dar aproape mereu cu capul in nori;

7. Diaconita Ana-Maria - tinde spre introvertire, cel putin in mediul in care eu am cunoscut-o;

8. Horeanga Raluca - mereu stresata si cu o incredere totala in conceptiile ei;

9. Ilie Georgiana - o fata cum rar mai gasesti in zilele noastre: optimista, inocenta, binevoitoare, mereu atenta la aspectul ei.

10. Ion Laura - un orator talentat, o fata inteligenta si descurcareata, care in anul I era indragostita de un baiat rau, iar acum este "happy married woman";

11. Juravlea Andreea - cea mai tacuta si singuratica colega in anul I, dar care in anul III a capatat ceva incredere in ea, si chiar pare o fata serioasa;

12. Malureanu Dragos - are o puternica capacitate de disimulare si implicit o incredere foarte mare in el;

13. Marin Oana - reprezinta cu succes tipologia binevoitorului , dar care de fapt ajuta doar daca obtine in schimb un beneficiu;

14. Paraschiv Daniel - cand ma gandesc la narcisism, imi vine portretul lui in minte de fiecare data;

Iar cireasa este bineinteles, Alexe Adrian, care in anul I, era prin excelenta un carcotas care imi facea orele la facultate mai grele, iar acum este sprijinul meu cel mai mare.

Va doresc tuturor mult succes!!!

????

"Nu credeam sa-nvat a muri vreodata", ar fi spus poetul, insa noi, fapturi efemere, pure nimfe intr-un univers atat de complex, trecem inconstient si fara pic de recunostinta prin minunile sale. Suntem treziti doar de rani, unele care vrem sa ne doara, altele pe care le-am smulge cu tot cu partea vatamata.

Cica, pentru o viata armonioasa trebuie sa faci totul la timpul lui. Corect, aprob! Dar de unde stim cand e timpul pentru x, y lucru!?Nu cumva exact cand se intampla inseamna ca ii e timpul!?

Probabil, in scurt timp voi fi bombardata de intelepciunea asa-zisilor oameni integri si scriu acum pentru ca am siguranta ca nu voi fi capabila sa suport niciun fel de critica.

Sufoca-ma, te rog!!!

Nu pot sa inteleg, si nu as dori vreodata sa am nenorocul de a intalni un om cu sentimente si dorinte incerte, care intr-o relatie are nevoie de foarte mult spatiu pentru el, care este prins in 'n' activitati la care eu nu pot participa.

Cred ca numai un suflet egoist nu poate darui atat cat primeste, iar zicala "Daca nu te iubesc atat cat iti doresti, nu inseamna ca nu te iubesc din toata inima mea", este pentru oamenii slabi, care se multumesc cu o bucatica dintr-un suflet mult prea "indragostit" de sine.

Vreau sa ma sufoci, pentru ca imi place sa simt ca ma iubesti...mereu, imi place sa stiu ca ai nevoie de mine, asa cum eu am nevoie de tine, ador cand esti intelegator, atent, dulce si abia astept sa ne implinim toate visurile, usor, usor, dar impreuna.

Retro spectiva

"Suntem doar ce a mai ramas din noi, dupa ce am pierdut tot ceea ce ne inspira incredere!!!"

Nu, nu am increderea pentru ca, dupa mine, increderea este puterea de a te urca constient pe cea mai inalta stanca si de a te arunca de acolo, avand siguranta ca jos este cineva care te va prinde, si nu am avut acest sentiment vreodata.

Apoi, mi se pare absurd sa promiti sau sa ceri incredere cuiva, pentru ca, increderea se bazeaza in primul rand pe cunoastere, iar oamenii sunt cele mai schimbatoare fiinte. Este adevarat ca faptele, comportamentul, atitudinile manifestate fata de anumite situatii sunt relevante, dar asta numai in cazul in care sunt constante, plus ca noi nu suntem capabili sa ne cunoastem pe noi insine, pentru ca altfel nu ne-am surprinde cu propriile fapte, nu ne-am intreba "vai, cum am putut sa fac asa ceva!?"

Am vazut sperante frante, oameni deznadajduiti si nu mai vreau.Vreau sa infloreasca lumea si sa decomprimam timpul, sa ne ghidam dupa principii solide, si nu dupa impulsuri egoiste.

Subliniez pentru cititorii carcotasi ca acesta este un blog personal, care contine pareri subiective uneori, dar personale. Nu fac propagande, instigari, nu impun un mod de gandire, asa ca nu ma mai acuzati de nihilism, si nu mai faceti corectii pentru ca nu isi au rostul.

Pentru voi, fetelor

Vesele, pline de viata, frumoase, aranjate, sublim armonizate cu atmosfera zilei destinate lor. Asa erau fetele ieri, chiar daca sufletul lor poate plangea, sau gandul le zbura departe uneori, chiar daca poate si-ar fi dorit altceva, chiar daca privirile patrundeau departe de raza vizuala.

Ne-am distrat cu un degajament fantastic, am dansat, am ras, a fost super. Imi pare rau totusi ca nu am fost cu fetele mele, pentru ca le-am simtit lipsa si mi-e un dor teribil de nebuniile noastre...mi-e dor sa te fardez geo, mi-e dor sa ma duci in spate anne, dar fara sa ma busesti de pamant, daca se poate, sa dormim toate, chiar si cu riscul sa ajung la mijloc si sa ma sufoc de caldura, sa gatim...sa fim noi, asa cum eram odata.

Fetelor, fiti sigure ca daca nu va rasfatati voi, nu o va face nici cel de langa voi, iar viata este prea scurta sa faceti mereu compromisuri pentru mofturile altora, iar voi sa fiti pe locul 2 mereu. Meritam sa fim fericite!!!

Don't worry,be happy

Noi oamenii facem o greseala enorma in incercarea de a fi fericiti. Atribuim atingerea acestei stari unei singure persoane si astfel, inconstienti, devenim martorii propriei deziluzii. Suntem atat de atenti la fiecare gest, fiecare cuvant, fiecare atitudine a partenerului, atat de preocupati de ce isi doreste, ce ii place, ce il deranjeaza si acest lucru il face se simta puterea pe care chiar o are asupra ta, si sa iti dea si tie ce vrea, cand vrea. Grav este ca tu, complet pierduta in jocul de-a iubirea, in care el are mereu punctajul dominant, te multumesti, sau chiar te simti inaltata de putina atentie obtinuta.

Eu zic sa te uiti mai bine in jurul tau, sa vezi cati oameni te iubesc, care iti merita zambetul, care merita sa le dedici timp si afectiune. Gandeste-te cate lucruri iti place sa faci si nu le faci, cate dorinte si vise abandonate ai reusit sa aduni, de cate ori, efectiv ai renuntat la tine pentru el. Si pentru tine cine face macar jumatate din ce faci tu!?

Acum e alegerea ta daca te multumesti cu clipe de fericire, sau alegi sa fii fericita.

Idealismul realitatii

Traiam intr-un realism aproape perfid, in care visele erau un lux, iar prezentul singurul reper pe care il luam in considerare. Eram intr-o continua asteptare, pentru ca aveam teroare de decizii importante, zicand-mi ca daca le ia altcineva in locul meu, voi avea o scuza pentru eventualele esecuri, si asa m-am complacut intr-un traseu orar, mereu acelasi, care bineinteles nu imi aducea niciun fel de satisfactie.

Trist, dar acum nimic din ce a fost nu mai conteaza, fiindca m-ai invatat sa fiu idealista, cand nici macar nu cunosteam utilitatea practica a acestei stari, mi-ai aratat ca exista fericire, chiar si atunci cand sunt multe probleme.

Traiesc, din nou, in cel mai frumos, sincer, increzator mod, sentimentul de a adora si de a fi adorata, iar gandul ca esti mereu acolo pentru mine si faptul ca in fiecare seara ma saruti de noapte buna si ma tii in brate, este sursa mea de energie in fiecare zi.

Nunta din padure

Imi aminteam zilele trecute de aventurile din copilarie si am realizat de ce imi place sa ma simt copil uneori si de ce imi este atat de dor de acea perioada din viata mea. Am avut o copilarie minunata, am trait-o la maxim. Am facut nebunii placute, fara a atrage consecince grave, am explorat toate locurile din imprejurimi, am avut gasca serioasa de prieteni, nu oboseam, nu mai simteam foamea, frigul sau canicula, in concluzie nu ne dadeam in laturi de la nimic ce ne garanta distractie.

Intr-o toamna calduroasa, eram prin generala, nu mai retin clasa, dar important e ca m-am gandit sa-i "casatoresc" pe verisoara mea Veronica cu colegul meu de clasa Viorel. Viitoare mireasa s-a aratat foarte incantata, mirele cam sceptic, dar a acceptat intr-un final. Dupa raspunsurile lor, fara a pierde vremea ne-am apucat de pregatiri, primul pas fiind invitatiile. Cata migala, cata daruire, cat talent pus in valoare, cata arta...toate reunite in cele mai originale invitatii de nunta vazute vreodata.

Nasii, fiind bine stiuti dinainte, nasii mari: david victoria si gheorghiu alexandru, nasii mici: munteanu livia (cred) si bobocea sebastian, am inceput distribuirea invitatiilor si cautarea donatiilor de flori de pus in piept de pe la parintii fiecaruia.

Meniul, constanad din bucate alese (chipsuri, seminte, pufuleti, suc la dozator) a fost procurant in drum spre locatia fericitului eveniment, din cheta in prealabil facuta de la nuntasi. Ajunsi in padurea inca verde, cu aer prospar, am inceput in graba cununia relgioasa, pentru care am renuntat cateva minute la postura de nasa, deoarece nimeni nu vroia sa fie preot. I-am cununat pe cei doi tineri indragostiti, dar nu am apucat sa petrecem pentru ca un coleg rebel de-al nostru, ofensat ca nu l-am invitat, ne-a izgonit intr-un mod huliganesc din padure, iar noi am luat-o la fuga fara comentarii, doar prinvind in urma din cand in cand. Am trecut Barladul, singura, pe un copac prabusit in latul sau, cu gratia unei balerina, tinand cond ca la venire il trecusem cu mult chin, tipete si ajutor.

Cand am ajuns pe drum am rasuflat usurati, am tras concluziile aventurii, avand momente de rasete puternice si momente de furie in care invinovateam pe x si y, principala vinovata fiind mereu, eu.

Pana la urma, toata lumea a vazut partea frumoasa a evenimentului, ramanand cu o amintire frumoasa, si cu motiv de ras, multa vreme de atunci.

Traiesc, deci iubesc!

Peste tot oamenii sufera din dragoste, se despart, se inseala, se dezamagesc. Cei puternici isi vindeca ranile si o iau optimisti de la capat.Cei sceptici jura ca nu se vor mai indragosti vreodata, ascunzandu-si frica dupa un motto auzit la altii "Iubesti doar ca intr-un final sa suferi!"

Pai care-i rostul sa traiesti daca mai devreme sau mai tarziu moartea iti da tarcoale!?Conteaza ce se intampla intre timp:

-Respirand, asigur oxigen corpului meu.

-Traind, schimb destine si dau nastere altor suflete.

-Iubind, dau sens vietii si tuturor faptelor pe care le include.

Cata nevoie aveam de tine, cat de aproape erai, iar eu umblam in bezna multumindu-ma cu clipe efemere si cu vise ramase vise.Te-ai lasat observat atat de frumos, intr-un moment asa de urat, cand eu credeam ca am sufletul prea obosit din cauza drumului greu, strabatut intr-un labirint al iubirii, dar mi-ai aratat ca inima nu are masura in a darui dragoste.

Nu o sa uit vreodata prima data cand ne-am tinut in brate in linistea calda a unei noptii reci de toamna, primul sarut pe care ti l-am furat, care te-a lasat aproape mut de uimire si care ne-a provocat insomnie amandurora, privirile timide schimbate la facultate, pline de dorinta unei mangaieri sau a unui sarut.

Esti cea mai frumoasa certitudine din viata mea, dar si cea mai mare dorinta.

Shht, VREAU LINISTE!!!!

M-am gandit toata ziua...de ce e atat de greu sa obtii un lucru absolut normal si aparent simplu de realizat!?A innebunit lupul, sau am innebunit eu!?Se transforma lumea si am ramas in urma cu actualizarile, sau asa a fost intotdeauna, iar eu nu am observat!?

Credeam ca toleranta este cea mai buna modalitate de a trai in pace cu tine insuti si cu cel de langa tine, dar nu...cu unii oameni efectiv nu se poate trai, oricata rabdare si bunavointa ai avea. Ma refer la acei oameni care din exces de bunatate si respect fata de tine, renunta la a-ti lua iubitul, chiar daca acesta i-ar cadea la picioare in orice moment. Si de remarcat este faptul ca iti aminteste acest lucru de cate ori are ocazia, cu precizarea ca esti infantila daca te superi.Pai, stii ceva!?Nu ma supar, ba mai mult, ma bufneste un ras sarcastic ascultandu-ti prelegerea.

E mare, mare lucru sa ai langa tine oameni care se bucura cu adevarat atunci cand iti este bine, fiindca majoritatea se lasa coplesita de efectul uimirii si usor, usor invidia si regretele sunt singurele sentimente care le ghideaza cuvintele si actiunile.

Spun un NU hotarat acestor oameni, fara remuscari si cale de intoarcere.

Jucam ceva!?!?

Am jucat leapsa in copilarie, numai ca noi ii spuneam "atinselea". Oricum multumesc Loredana pentru explicatii si pentru ca mi-ai pasat-o pe blog. Chiar aveam chef de ceva nou, asa ca va invit pe cei curajosi si dornici sa jucati.

Cum!?Pai...eu voi scrie 14 afirmatii despre mine in care se gasesc, evident amestecate, 7 adevarate si 7 false, iar voi le veti separa in functie de cat de bine ma cunoasteti sau bazandu-va pe intuitie.

1. Ma uit la desenele animate;
2. Ma simt implinita doar daca iubesc si sunt iubita;
3. Ma consider o fata foarte frumoasa;
4. Prefer minciuna in locul unui adevar dureros;
5. Nu as refuza niciodata un kinder bueno;
6. Nu sunt o persoana cu prea multa rabdare;
7. Am multa incredere in oameni;
8. Renunt usor daca nu imi reuseste ceea ce vreau sa fac;
9. Mi-e foarte frica de intuneric;
10. Nu imi place sa imi colorez unghiile cu rosu;
11. Culoare mea preferata este rozul;
12. Cel mai mare regret al meu este ca tata nu ma va duce la altar cand voi fi mireasa;
13. Toamna este anotimpul meu preferat.
14. Sunt foarte credincioasa.

Mai lasa-ma putin

Suna alarma.Ooo doamne, ce zi este!?Gata!?Trebuie sa ma duc la servici!??!Dupa inca 5 minute de somn dulce, ma trezesc bombanind si de aici lucrurile isi urmeaza cursul firesc.

Am avut sarbatori linistite, am simtit caldura lor, mosul s-a comportat in consecinta faptelor mele :D, m-am plimbat si cu saniuta, am facut si ingerasi pe zapada, am colindat, am daruit, am ras, am dansat...Am avut parte de aproape tot ce mi-am dorit, dar a trecut prea repede. Aseara am despodobit bradutul si l-am dus la gunoi. Imi parea atat de rau dupa el, camera pare asa goala acum.

Toata veselia a lasat loc grijilor, la birou efectiv nu mi-am gasit locul pana azi, mai incepe si sesiunea, afara este foarte frig...Clar, e ianuarie...2009.

Imi plac inceputurile, dar cele lente, ca sa imi dau seama cum stau lucrurile cu adevarat, fiindca mi-am luat de multe ori avant doar ca sa ma trantesc mai tare de pamant.

eu vs eu

Cum puteam sa plang atat de tare incat sa trebuiasca sa ma strangi in brate cum este strans un om nebun de camasa de forta, ca sa imi revin!?De ce plangeam asa, ca de fapt nimic grav nu se intampla si de ce nu puteam sa ma detasez de toate nimicurile si sa vad esenta!?

Acum tu nu mai esti langa mine, eu ma gandesc ca am consumat foarte repede toate lacrimile, ca acum doar ce e cu adevarat grav ma mai face sa vars cate una. Un zambet mi se lipeste de fata de cate ori trec printr-un loc unde am fost impreuna, sau cand dau de un lucru de la tine, si totusi nu-mi mai doresc nimic din ce aveam noi.

Poate am devenit prea transanta, dar mi-e mai bine asa.Totusi ma afecteaza ca nu ma mai inteleg bine cu Andra, ca Gabi s-a schimbat atat de mult, ca imi da o stare de disconfort cand ma duc la ea, ca Ram a tipat aiurea la mine, ca am pierdut-o pe Scumpuca...

Ideea post-ului era alta, deci nu stiu de ce am plecat de la ce am plecat si de ce am ajuns la ce am ajuns...

schimbari

M-am saturat de sentimente sufocate de furie si teama, m-am saturat de vorbe inghitite, resimtite pana in stomac, nu mai vreau regrete si pareri de rau, sentimente negative, frustrari, vreau sa ma evite toate acele momente in care ti se inchega simturile.

Am crezut in schimbare, sau cel putin am constientizat nevoia de ea pentru ca ma saturasem de carpit, de peticit, de remediat, pana cand ajunsesem sa nu mai recunosc ce aveam langa mine si sa nu ma mai recunosc pe mine.

Totusi, privesc deseori in trecut si imi dau seama ca imi lipsesc multe lucruri si multi oameni de atunci. Imi doresc sa recuperez, sa schimb, dar cel mai mult mi-ar placea ca faptele noastre sa fie consecinta si materializarea simtirilor noastre. Cred ca astfel, viata ar fi mult mai relaxanta, noi am fi mult mai optimisti si mai siguri pe noi.

Insa, atata timp cat actiunile noastre reprezinta consecinta unor speculatii sau consencinta dorintelor altora, lumea in care traim va ramane o grota in care ne lovim unii pe altii, ca in final sa ne dam seama ca ne-am fi dorit altceva.

Poate e cam tarziu, sau poate prea devreme, dar parca in fiecare peisaj in care incerc sa ma asez, exista crapaturi, goluri, prin care patrunde aer rece.

Te iubesc...mult

...dar, pot sa te iubesc si putin!?

si raspunsul la aceasta intrebare retorica, relativ intarziata, a fost NU, iar completarea "Te iubesc.te iubesc.te iubesc....si cred ca am spus tot ce simt pentru tine", poate induiosa chiar si cea mai rigida persoana prin simplitatea ei rezonanta.

Oare iubim la fel cum suntem iubiti, oare suntem iubiti cum meritam!?Iubirea se termina inevitabil, la fel ca nisipul din clepsidra timpului, sau este distrusa de factori externi!?

De cate ori in viata iubim?!

Lista continua, e lunga si complicata, insa esenta este foarte simpla. Traiti cu intensitate fiecare clipa atunci cand iubiti si cand sunteti iubiti, macar ca o certitudine ca sunteti vii si simtiti, daca iubirea voastra nu este inaltatoare.

si DA si NU

Totul, da' absolut totul este relativ. De la cel mai frumos si mai pur sentiment, cea mai profunda si curata dorinta, pana la cel mai negru gand.

Increderea este relativa pentru ca fiecare crede in functie de experientele avute si pentru oricine exista un punct in care isi pune semne de intrebare, oricat de tare straluceste soarele.

Tradarea e relativa pentru ca poate fiecare o defineste diferit, sau poate pentru unii face parte din modul lor de viata, nedandu-si seama ca fac mult, mult rau.

Chiar si iubirea este relativa pentru ca iubim atat de diferit si pentru ca ne impunem atatea limite fara un scop anume.

Nu mai am inspiratie acum.Va urma...

Sweet December

Cele 12 luni care formeaza un an se incheie in curand. Trag linie si mi-ar fi placut sa spun ca sunt mai buna, ca ma simt mai impacata cu mine, ca am invatat multe, ca am acordat atentie celor care au avut nevoie, ca nu am fost nedreapta, ca mi-am respectat toate principiile.

Dar nu, imi dau seama ca am avut un an foarte zbuciumat, in care m-am chinuit voluntar, in care de foarte multe ori am uitat de mine pentru ca eram intr-o fuga continua dupa ceva ce nici macar nu exista, pentru ca am trait fiecare secunda cu teama ca voi pierde ceva care imi facea foarte mult rau.

De cateva luni, viata mea s-a schimbat radical in bine, insa nu pot trece acest lucru pe lista de realizari, pentru ca nu mi se datoreaza.

Vaiiiiiii, abia astept sarbatorile, vreau sa ninga, sa ma plimbi cu saniuta, sa ne jucam cu zapada (bine, sa iei si tu tavaleala, nu doar eu), sa facem fluturasi, sa vina mosul, sa o fac pe mosul, sa ne impodobim bradut.

Imi place la nebunie perioada asta, parca oamenii sunt mai senini, mai binevoitori, mai descretesc fruntile si uita de probleme, primesc colindatori, isi ureaza de bine, au sperante, petrec, daruiesc.

Eu imi doresc un Craciun de poveste, asa ca o sa tin departe toate lucrurile triste si foarte, foarte aproape de mine tot ce este bun si frumos.

Va doresc si voua sa fiti linistiti, sanatosi si sa stiti sa va bucurati, sa daruiti, sa primiti, sa iubiti, sa va lasati iubiti...SA AVETI SARBATORI FERCITE!!!!

Punct...si de la capat

Ce inseamna punct si unde este capatul!? vai, iasasi am ramas pe intuneric.

Punct pui atunci cand termini ceva, dar de unde stii sigur ca ai terminat, sau mai grav...poate nici nu trebuia sa incepi!?

Si la care capat te referi, ca eu stiu ca nu e unul singur si vad atat de multe foi, suparator de albe, si efectiv nu stiu cum si de unde sa incep...Ma intrebam...oare nu mai bine sterg tot de pe foaia plina, pentru ca macar m-am obisnuit cu ea si cred ca mi-ar fi mult mai usor!?Hmm, nu ma ca foaia se uzeaza in felul acesta, povestea nu ar mai fi aceesi, chiar daca personajele isi reiau rolurile, si rezultatul ar fi inestetic, foarte greu de inteles, chinuitor pentru cei profund implicati si sa nu uit...satisfacator pentru critici.

Asa ca, ma mobilizez, imi limpezesc mintea, aleg pagina si condeiul si las povestea sa curga...Numai ca de data asta imi doresc sa placa si personajelor secundare si sa se simta bine cu rolul pe care il au...

Fetelor, m-am simtit super aseara, sunteti niste nebune (cu bia in capul listei), abia astept runda 2, dar cu mai multe pungi pline :D

Toleranta 0

Gata, nu ma pot...ofer grad de toleranta 0, sau chiar sub 0 pentru anumiti oameni si anumite situatii...

In primul rand, ma dispera babele si mosii care ma inghesuie in fiecare dimineata in autobuz cu sacose imense de rafie, bidoane, mirosuri urate si comentarii suparatoate. De exemplu, azi era un talan de mos trendy intr-o camasa, sacou de piele si pantofi sport puma, care isi mesteca limba cu o pofta de ziceai ca manaca cine stie ce bunatati si se spinjinea de o bara, pe care ma chinuiam si eu sa tin mana, iar el mi-o strivea fara niciun fel de problema, cu toate ca il atentionasem. Ce sa mai zic de sauna creata, pentru ca geamurile nu se deschid fiindca ei sunt sensibili la curent, ce sa mai zic de o imensitate de baba care efectiv m-a trantit peste o doamna, cica nu avea loc de mine sa coboare...mda /:)

Buuun...next...Cum ma sa spui ca nu suporti oamenii prefacuti care fac lucrurile numai pe ascuns, cand tu de fapt te ghidezi in toate actiunile tale dupa acest 'principiu' si multe altele, cu care nu trebuie deloc sa te mandresti. Cunosc multi astfel de oameni, insa unul ma oboseste zi de zi cu ideile aberante si neconstante, cu compartamentul de martir inlaturat de vaicarelile ulterioare, cu parerile desplasate, nepersonale si diferite de la o zi la alta, despre orice, chiar daca nu are nici cea mai mica idee despre ce vorbeste.

Asa...si cel mai mic nivel de toleranta il acord celor care nu au o viata, ci doar traiesc...sunt vanatori de picanterii din viata altora, analizeaza si judeca 'cu intelepciune' ceea ce li se intampla altora, pentru ca ei reprezinta niste banalitati existentiale."scuza-ma ca sunt indiscreta, da' unde erai, ca l-am vazut pe el si pe tine nu, ori v-ati despartit!?"

Astazi, nici voua, prietenelor mele, nu va ma gasesc nicio scuza...m-ati dezamagit. Poate am asteptat prea mult...

Ini mini...pocus pocus

Uneori, imi doresc mai mult decat orice sa dispar, sau sa ma fac mica, mica sa stiu doar eu de existenta mea, alteori vreau cu ardoare sa fiu in locurile din care mi-am dorit sa dispar.

Uneori, ma sperie imensitatea cerului si am impresia ca ar vrea sa ma strivesca cu pamantul, alteori cred ca pot sa ating cerul si ca el isi doreste mangaierea mea.

Sunt momente in care vreau sa opresc timpul si sa ma alimentez cu sentimente pozitive, pe care sa le eliberez in clipele greu de suportat in care timpul este de-a dreptul o povara.

As vrea sa inteleg si sa am rabdare cu persoanele care au sentimente ametitor de fluctuante, fiindca ma afecteaza comportamentul lor si as vrea sa am intelepciunea de a aprecia mai mult oamenii calzi, cu intentii bune si de la care am ce invata.

Inca visez

Cand eram mica imi placea sa privesc in departare pana cand gaseam un punct in care cerul se unea cu pamantul. In momentul acela eram sigura ca daca mama si tata mi-ar da voie as putea ajunge acolo...si nu speram sa gasesc ceva deosebit, era doar dorinta si siguranta ca pot fi acolo, ca locul acela exista.

Si acum visez, insa altfel, specific varstei, cica...insa mi-e dor de inocenta din visele copilaresti, de naivitatea care reprezenta realul la acel moment, de increderea pe care o aveam in mine si in oameni, de sperantele vesnic vii, chiar daca papusa de la mos craciun nu era cea pe care o doream, ci una fara talie si cu un par scurt pe care nu puteam sa i-l coafez si chiar daca sora mea primise o superba barbie.

Ciudat, pornirea a fost foarte buna pentru o viata linistita, fara prea multa agitatie, dar nu stiu cum si de ce am ajuns un analist profund de situatii, oameni, gesturi, nu stiu cum am ajuns sa imi doresc sa iubesc rational, nu stiu de ce consider "texte", toate cuvintele frumoase.

Oricum este bine. Am un nou catelus de plus cu care dorm, e putin aiurea ca unul doarme pe fotoliu, ca nu am incapea 4 intr-un pat :D, am o noua prietena, care le cam intrece pe cele de pana acum (nu vorbesc de kramik si gabi :*:*:*), e cam nebuna ea, ma cam agreseaza fizic, dar tot o iubesc.

O poezie pe zi

Zilele trecute am primit pe mail o poezie de o simbolistica incredibila, care m-a acaparat atat de mult, incat am hotarat sa o postez pe blog...V-o recomand din toata inima, chiar si celor mai putin iubitori ai liricului, si va garantez ca daca o veti citi, va va descreti fruntile si va veti simti putin mai bogati, cultural vorbind. Autorul este Adrian Paunescu...stiu, multora nu va place, nici mie, si poezia e putin cam lunga , dar cititi-o...o sa fiti incantati, cu siguranta.

CHEIA - Adrian Paunescu Mari poeti, de-a lungul vremii, au asemanat femeia Cu o floare, cu un soare, c-o zeita, cu scînteie, cu o apa, c-o papusa Eu, cum nu-s poet prea mare, zic ca seamana c-o usa. Usa catre fericire, usa catre mîngîiere Usa ce spre taine duce galopînd... luna de miere. Usa catre înrobire, usa jugului etern Usa care-ti deschide perspectiva spre infern. De, dar ca s-ajungi sa intri, e-o problema delicata Fiindca mai întîi de toate, usa trebuie descuiata. Si treaba se face bine si devine fericita Nu cu cheia la-ntimplare, ci cu cheia potrivita, Cheia ei originala, orice usa-n lumea asta Dupa nunta si traditie are cheia ei si... basta! Dar de iei un gen de usa, simpla, dubla sau de tei Si-ai sa vezi ca merg la dinsa doua sau mai multe chei Stai, n-o sparge cu toporul, nu tipa, nu fa scandal Ia-ti mai bine portofelul si te du la tribunal. Ca sa-ti iei o alta usa, liber trebuie sa fii Si-asta costa, dupa leafa, de la 3 la 7 mii! Cînd alegi o usa noua, trebuie s-o faci cu arta Sa n-aiba, Doamne fereste, broasca defecta, sparta... Ca broasca atît e buna pîna n-a scapat la chei, Ca pe urma n-o mai fereci,nici cu doua nici cu trei E asemeni cu ulciorul, care dus prea des la apa Te trezesti ca-i sare smaltul, ori se sparge, ori se crapa Usa este ca gaina, ca abia cînd e batrîna Mai matura si mai coapta, face supa cea mai buna. Da, dar care om in viata nu si-a spus în gîndul lui: "Da-o dracului de supa, vreau un piciorus de pui"? Usa este ca un loto, zice pustiului un tata Nu e nici o diferenta - dai un ban mai tragi odata Însa,dragul tatii, afla, nu tine cît vesnicia, Ca exagerînd cu joaca, ti se strica jucaria. Am vazut o usa care a trait în viata toata Ca o sfînta cuvioasa, si-a murit nedescuiata A urlat la dînsa cerul,cu o voce ca de crai: Hei, stafie îngalbenita,poate vrei sa intri-n rai? Mars la iad,acolo-i locul pentru-o scîndura uscata Ai trait degeaba-n lume si-ai ramas tot încuiata. Ce te temi mereu de usa! o sa-mi spuneti cu temei! Habarnam: Bun! Perfect! Aveti dreptate, sa vorbim atunci de chei. Fiindca principalu-n lume, nu e gîndul, nici ideea Nu e focul si nici roata, principalul este cheia. Si exista chei... O groaza, cîti barbati, atîtea chei, Ca de cind e lumea lume, cheile le tin la ei. Unele sint lungi si groase, sau subtiri ca un siret Altele mici, delicate, ce deschid si un fiset. Principalul nu-i marimea, important - la orice usa - E sa se lovesca cheia si sa fie... jucausa. Sa nu se-ndoaie-n broasca si sa tina la-nvîrtit. Chei de lacate, valize, de casete, frigidere, De camari, de manastire, pivnite sau sifoniere, Ar mai fi cheia franceza, cheia la casa de bani, Cheia de la TURNUL LONDREI sau facuta de tigani, Dara, ce te faci amice, ca din sute de modele Tu te chinui toata viata cu o cheie de... sardele! Merge ea cît merge bine, dar apoi prinde rugina Si-atunci nici Gerovitalul n-o mai scoate la lumina! Poti sa-i dai cu glaspapirul, smirghel, pile, ciocolata, Tot ce-ncerci este zadarnic, ti-a iesit din uz si gata! Geaba-ncerci, geaba te zbuciumi si degeaba-ti iesi din fire. Nu te mai vaita la lume, nu e vina nimanui, Leaga-o cu-n siret sau funda, fa-i un nod si pune-o-n cui! Sînt atitea chei pe lume, cheia "sol " si cheia " FA ", Dar asta nu te-ncalzeste daca n-ai tu cheia ta. Si... zicind cum zic batrînii... la o tinerete noua, Zici... privindu-ti... amintirea... "AH, DE-AS FI AVUT EU DOUA!"

Nimicuri importante

Zilele trecute va spuneam ca viata este frumoasa, iar astazi am sa va povestesc si de ce...

Nu trec prin cea mai buna perioada a vietii mele si totusi pot spune ca sunt un om fericit. La prima vedere pare un paradox, dar analizand in profunzime, mi-am dat seama ca nu este asa.

Duminica m-am lovit destul de urat la cap, iar scumpa mea verisoara gabi s-a dus acasa si a spus la toata lumea ce grozavie am facut. Luni seara imi suna telefonul si o aud pe andreutza (mezina familiei de 3 ani jumatate) "viki te mai doare capul, daca nu esti atenta..." In momentul acela am avut un sentiment atat de placut, greu de descris in cuvinte.

Intr-o alta duminica ma intalnesc cu un prieten care avea in masina un buchet de flori uitat de cineva de la o nunta, la el in masina. Am admirat buchetul, l-am tinut putin, apoi l-am asezat de unde il lausem, dar probabil din gesturile mele se vedea clar ca imi doream acel buchet...pentru ca, a doua seara a venit si mi l-a adus. Eram bucuroasa ca un copil care primea mult doritele bomboane.

Ieri, colega mea de apartament, a fost la cumparaturi si mi-a cumparat si mie o canuta pentru ca i s-a parut ca ursul desenat pe ea seamana foarte bine cu artimonel al meu.

Astazi este ziua unchiului meu, i-am dat telefon...parea atat de bucuros ca e cu familia, ca fetele i-au facut tort, ca este sanatos, ca vorbeste cu mine, ca sambata ma duc la tara si vom sta cu totii la gratar, incat mi-a transmis o stare inconfundabila de bine.

Tot astazi am fost la surioara mea. Mi-a luat si ea ceva (de fapt noi avem un fel de cutuma, ca atunci cand ne intalnim ca ne cumparam cate ceva, oricat de micut ar fi), si astazi am primit o pereche de sosetele cu niste soricei care ies super in relief si mai sunt si roz.

Peste doua saptamani trebuie sa merg la o nunta si aveam de gand sa port o rochie pe care o am mai de mult, dar mami mi-a zis sa merg la magazine sa imi aleg ce rochie vreau, ca o sa imi dea ea bani sa o platesc.

Multi ar spune ca astea sunt nimicuri care nici nu trebuie bagate in seama, dar pentru mine conteaza enorm si datorita lor astazi zambesc si pot spune ca sunt un om norocos.

Intamplare

Toamna trecuta, daca voiai sa fii trendy, trebuia sa ai botine...spre iarna daca nu aveai botine deja nu existai...Hmm, cum sa nu exist, ce mare greutate...ma duc sa-mi iau botine, ca oricum imi plac mult.

Dupa lungi cautari am gasit o pereche care mi se aseza bine pe picior (botinele astea sunt croite dupa o "forma clasica" de picior si daca ai piciorul si mic si subtire e cam aiurea), era si un model mai deosebit care chiar mi-a placut, deci le iau. Problema era ca eu probasem nr. 37, si imi trebuia un 36. Vanzatoarea a zis ca are si 36, doar trebuie sa astept putin sa aduca din spate.../:)
Am asteptat vreo 15 min, dar cand am vazut-o ca in sfarsit apare si are si botine in mana nu a mai contat. Le incalt pe cele nou aduse, se potriveau mai bine ca cele dinainte, am platit si am plecat.

Cand am ajuns acasa am vrut sa fac unpic parada modei, sa ma mandresc cu noua achizitie, dar am simtit ca ma deranja ceva la degete. Am scos cizmulita din picior si....am descoperit de ce intarziase vanzatoare atat de mult...Ea decupase niste material gros ca niste talpici, si il pusese inauntru ca sa dea impresia ca e un numar mai mic, iar eu extaziata cum eram ca imi gasisem pe placul meu, m-am lasat usor pacalita.

Le-am incaltat de 2 ori, dar cu sosetele groase (nu de lana, nu va ganditi) si doar de dragul artei.

Anul acesta am fost mai norocoasa...Mi-am luat niste botine mult prea tari, comode, super design si imi vin perfect. :D

Ganduri

- Scriu pentru mine, pentru ca imi place, scriu pentru ca voi cititi, scriu pentru ca nu ma dezic de la ceea ce sunt eu...nici cand sunt fericita, nici cand sunt trista, nici cand urasc, nici cand iubesc, scriu pentru ca mi-e mult mai usor sa ma redescopar atunci cand ma simt pierduta in prapastiile propriei minti.

- Ma scot din rational lucrurile spuse pe jumatate, si revenirile cu zeci de anexe la frazele initiale, imi provoaca dureri de cap comportamentele puerile in contexte nepotrivite si imi pare foarte, foarte rau ca nu m-am educat sa am rabdare in astfel de situatii.

- Uneori ma simt vinovata, chiar daca nu sunt eu cea care a gresit si ma afecteaza atat de mult dezamagirile din partea altora...

- Un coleg imi spunea odata sa nu mai analizez atat de mult tot ceea ce ma inconjoara, ca nu o sa schimb eu lumea. Nu vreau sa schimb lumea, vreau doar sa simt viata asa cum imi place mie si sa fiu eu, indiferent de cati sunt aceia care judeca si de asprimea judecatii lor.

A fi, sau a nu fi...

Este frustrant cand unii oameni profita de naivitatea altora si folosesc revelatiile pe care le au la un moment dat, care de altfel sunt sterse de primul val de alte ganduri, si creeaza sperante cu privire la lucruri care sunt departe de a se realiza...Si mai crezi si a doua oara, si a treia...pana cand te hotarasti sa iei atitudine, dar asta nu inseamna ca problema s-a rezolvat, cel putin nu neaparat in favoarea ta. Insa ramai cu sentimentul placut pe care ti-l da curajul cu care ai abordat intr-un mod demn, obiectiv si clar, situatia.

Ne place sa invatam, dar e mult mai placut atunci cand traim si avem povestea noastra...Insa exista lucruri despre care am vrea doar sa citim din carti, sa auzim de la altii sau sa vedem in filme...Si totusi, pierdem, chiar daca am avut siguranta ca vom castiga, suntem oameni normali, chiar daca am visat ca vom fi printi sau printese, credem, chiar daca am fost mintiti de zeci de ori, iubim, chiar daca durerea despartirii a fost de neimaginat.

Nu imi mai lipsesti, pentru ca mi-am dat seama ca am ramas cu atatea lucruri de la tine si am invatat atat de multe impreuna, incat acum pot sa inteleg tot ce s-a intamplat si sa nu imi para rau de nimic.

Parce que je t'aime

V-ati intrebat de ce iubirea nu este intotdeauna o certitudine a atractiei dintre doua suflete...!?Pai pentru ca daca ar fi mereu asa, iubirea ar deveni un sentiment banal, nu ai mai simti ca plutesti atunci cand te ia in brate, sarutul nu ar mai fi simtit de tot corpul, ci doar de buze, nu ai mai sti ce inseamna sa ai fluturasi in stomac...

Acum ceva timp am cunoscut un om deosebit...un tip superb, la vreo 30 de ani, divortat, cu un copil, care s-a indragostit de o pustoaica de 17 ani. Cu toate ca la 30 de ani, in general, oamenii cam au ceea ce si-au dorit, si isi contureaza un drum pe care au pasit, el spunea ca Providenta fusese zgarcita si ajunsese sa o elogieze pe fata aceea, era pentru el o zana, centrul universului lui, o trezire la realitate, o siguranta a faptului ca traieste si simte...

O lume intreaga s-ar fi opus acestei iubiri, dar totusi s-au iubit...mai mult cu fiecare biletel trimis, cu fiecare privire aruncata pe furis, cu fiecare floare pe care el i-a daruit-o, cu fiecare sarut pe care el i-l fura, cu fiecare raset de copil inocent pe care ea il scotea atunci cand el se apropia mai mult...

Acum...a ramas undeva, nu prea departe, doar o bucata de lemn pe care inca scrie pentru ea "Parce que je t'aime" si gandul ca "Te iubesc neconditionat este valabil numai atunci cand nu se poate. In rest, de multe ori iubire te face sa te simti atat de bine, incat te plictiseste."

Din categoria..ha ha ha

Avem la servici un director economic foarte amuzant, mai ales cand isi aminteste tot felul de "regionalisme de Ciuresti"... chiar i-am sugerat sa scrie un dictionar pe tema asta, e chiar bun omul...

De exemplu, astazi si-a amintit ca la el la tara se zice 'Vergil', in loc de Virgil, se zice 'părete', in loc de perete si din cuvant in cuvant, si-a amintit ca atunci cand era mic avea o baba care avea grija de el si ca intr-o zi ea aduna sosetele de pe sarma. Le-a imperecheat si la sfarsit au ramas doua sosete diferite, s-a uitat la ele cateva secunde, dupa care se intreaba cu voce tare 'oare or fi păreche astea doua!?'Am ras de m-am prapadit, ca are si un talent deosebit de a povesti si eu sunt intr-un fel de campanie de ras, neplanificata si fara vre-un scop anume.

M-am plimbat cu yamaha lui seby...este super, iti sa un sentiment puternic de libertate, chiar va recomand, dar nu cu seby, ca va da servetele folosite sa va stergeti nasul, nu pe faleza, ca ai impresia ca aterizezi direct in dunare si nu la ora 17 cand pleaca toata lumea de la servici si sunt foarte aglomerate soselele...in rest e ok.

Vedeti ca daca cadeti cu fundul de pamant, va va spune toata lumea ca tot raul este spre bine, ca trece, ca de acum in colo drumul este fara nicio groapa...hmm, nu stiu de ce o fac, ca...hello, treziti-va, nu are nimeni de unde sa stie asta, dar ideea e ca mai poti cadea...de multe ori, chiar.

Abia astept party-li in pijamale...si dany, daca nu vii, recomanda-ne un meniu de la mc donald's, dar ceva bun si care sa nu aduca nicio problema :D

Despre oameni si prieteni

Pana acum ceva timp in urma eram de parere ca prietenii adevarati sunt cei care te ajuta cand ai probleme (de fapt adoptasem un fel de cliseu), dar acum chiar cred ca prietenii adevarati sunt cei care se bucura odata cu tine, atunci cand ai o realizare, sau iti cumperi ceva dragut, sau cand cineva iti face un compliment…

O colega de la birou povesteste cu drag despre anii de facultate si despre colegii ei, care ii sunt acum cei mai buni prieteni. Eu ma uit cu mirare la ea pentru ca la mine la facultate lucrurile nu stau deloc asa. Exista cateva prietenii in grupa, insa, dupa parerea mea, sunt prietenii false, bazate pe interese, prietenii deloc constante, cu reprosuri spuse pe ascuns altor colegi, cu priviri taioase…Dar bine, prietenia este un lucru mare, iar a fi prieten este o calitate, pe care nu toata lumea o are, dar la noi in grupa nici de colegialitate nu se poate vorbi (nu acuz pe nimeni si nici nu ma disculp pe mine).

Mie imi plac oamenii sinceri, imprevizibili si mai impulsivi (nu imi plac cei care isi cantaresc timp indelungat, fiecare gest, fiecare cuvant), imi plac persoanele care privesc lucrurile in esenta, si nu in aparenta, imi plac oamenii veseli si optimisti...Personal, am o super prietena, care este sora mea (este cea mai buna sora, pe bune) si alte doua bune prietene pe care ma pot baza, in care am incredere deplina, care se bucura pentru mine, care imi lumineaza privirea atunci cand ne intalnim…Restul sunt amici, cunostinte, colegi, sau oameni deosebiti…

Acum, sa va spun cine m-a determinat sa scriu despre acest subiect…O fata pe care am intalnit-o acum un an la un interviu, ajunsesem mai devreme si am inceput sa vorbim, iar dupa interviu m-a invitat la un suc. Cu toate ca era prima data cand ne vedeam, nu au existat momente din acelea de pauza, in care fiecare se gandea ce sa mai spuna, din contra totul a decurs foarte natural pentru ca fata aceea in dadea o stare de bine. La final am facut schimb de id-uri de YM si de nr. de telefon, si spre mirarea-mi de om sceptic, vorbim frecvent, chiar daca nu ne-am mai intalnit de atunci…

Zane fara puteri

"Viaţa este o poveste cu zâne care îşi pierd puterile magice atunci când creştem mari." - Robert Lalonde

Este citatul meu preferat despre viata, deoarece in momentul in care l-am citit, au inviat cele mai frumoase clipe din copilarie, clipe uitate undeva in arhiva prafuita a mintii mele, lasand loc, in primele randuri, grijilor, problemelor, preocuparilor cotidiene...Visam,fara prea multa coerenta si simt al realitatii, treceam de la un vis la altul, toate parandu-mi realizabile si doar simpla lor prezenta in mintea mea,ma facea fericita...
Acum...acele clipe imi provoaca un zambet grabit de niste facturi ce trebuie inregistrate in contabilitate, melancolie, dor, putina trisitete si o sete nebuna de a auzi iar...si iar ecoul copilariei...

Nasosul meu micut

De mica imi doream o jucarie care sa fie numai a mea, cum credeam eu ca au toti copiii, dar nu prea se intampla deoarece trebuia sa impart totul cu sora mea, pana cand, in cele din urma....ta...dam...

El este Artimonel, este cel mai bun prieten al meu, chiar daca are abia 2 anisori si opt luni si este facut din plus...Toata lumea care a venit la mine acasa si-a putut da seama de simpatia care exista intre noi doi (in mod special, domnul staicu).

Banuiesc ca nu ati mai auzit de acest nume si poate vi se pare ridicol, dar pentru mine este la fel de special cum este si ursul pentru ca vin de la o persoana foarte draga mie.

Oricum ar fi, eu cred ca este foarte important sa avem mereu ceva, sau pe cineva care ne poata face sa zambim, macar pentru cateva secunde in fiecare zi...

Compromisuri

Initial am vrut sa scriu despre ceva dragut, vesel, insa saptamana asta am acumulat atat de mult stress, multi nervi si indignare, incat nu gasesc dispozitia necesara pentru o povestire hazlie, asa ca m-am hotarat sa vorbesc despre compromisuri…

Probabil ca majoritatea dintre noi am trecut prin experiente in care am fost nevoiti sa facem ceea ce uram mai mult. Cauzele pot fi multiple, de la conventiile sociale dobandite pe parcursul dezvoltarii civilizatiei umane pana la lupta pentru existenta a fiecarui individ in parte, ajungandu-se la acceptarea, de voie sau de nevoie, a situatiilor in care ne conformam compromisurilor, scrajnind sau nu din dinti!

Pai…sa vedem, locuiti cu parintii, sau aveti propria casa…?! va puteti numi oameni norocosi, chiar daca voi credeti contrariul si asta pentru ca nu ati stat cu babe senile care gasesc ceva de reprosat la fiecare ora, care se vaita vesnic ca nu au bani si ca sunt bolnave, care privesc (impreuna cu tine, pentru ca alt televizor nu exista), cu lacrimile pana in barba la emisiuni gen “iarta-ma”sau “din dragoste”, moment in care iti vine sa fugi departe sa nu o mai vezi, dar nu ai voie fiindca e trecut de ora 20.00… deci dupa cum va dati seama faci un sir de compromisuri deoarece nu ai mai multi bani sa inchiriezi un apartament…

Buuuuuuuun….mai cresti putin, mergi la facultate, iti iei un job si cu putin ajutor de la parinti poti inchiria un apartament. Vaiii, cata fericire, pana cand te intalnesti cu posibilul locator care poate reprezenta diferite tipologii, dar de cele mai multe ori sunt snobi plini de bani, vazandu-se dupa kilogramele de aur pe care le poarta, care se tocmesc pentru 5 euro la o chirie de 160, pentru un apartament cu o camera. In situatia de fata, ai doua variante: iei pozitia ghiocelului si spui ca el, sau pleci, cauti si iar cauti, pana cand ajungi exact de unde ai plecat...

saptamani agitate cu week-end-uri linistite

Vineri, ora 6.45 si paradoxal o melodie a lui Richard Clayderman imi gadila nervii…Trantesc clapita telefonului si ma amagesc cu inca 8 minute de somn, dupa care aceeasi melodie devine stresanta …Ma ridic din pat, cu ochii deschisi doar cat sa nu ma impiedic de ceva, si inainte sa ma dezmeticesc, incepe ziua care se anunta a fi una luuunga….

Ajung la birou, aceeasi colegi, aceleasi hartii care nu s-au saturat sa fie supuse aceluiasi tratament in fiecare luna, schimbam cateva vorbe la o cafea si eu ma apuc de treaba cu speranta ca trec mai repede cele 8 ore…Dar nu, 8 ore, tot 8 ore sunt si cu cat tragi mai multe de ele, cu atat mai greu vin la tine, dar intr-un final se face ora 16 si plec acasa…acasa la tara…pentru ca ma simteam pierduta in lumea asta cu blocuri si cu multi oameni…

De cum urc in maxi taxi ma cuprinde bucuria revederii celor atat de dragi mie si pastrez sentimentul aproximativ o ora, pana ajung si imi dau seama ca mintea mea nu este capabila sa simuleze ceva atat de profund precum caldura din sanul familiei…Prima care ma abordeaza este Scumpuca (catelusa mea, fetita de oras, de altfel), care daca ar avea cateva kilograme in plus, m-ar darama, apoi Andreuta cu un zambet zgomotos, atat de pur si inocent, ca ar putea induiosa cea mai rea persoana de pe pamant.
Urmeza in ordine aleatorie, matusa, care mereu ma intampina cu zambetul pe buze, chiar daca poate are 100 de probleme, Gabriela, vesnic visatoare, Marius cu un salut propriu, mereu acelasi , “da si mie 50 de mii!”…

Lista continua cu persoane dragi sau mai putin dragi, dar toate importante pastrand in figurile lor momente unice dintr-o copilarie fericita, cu locuri cunoscute imbibate cu noi mistere, care asteapta sa fie dezlegate de micii exploratori care intarzie sa mai soseasca…

Perla Dunarii

Ieri a fost ziua unei colege de la birou si ne-a invitat la restaurantul "Perla Dunarii"...Nu am fost foarte incantata de organizare, estetica locului, mancarea nu mi-a placut deloc, in schimb au buton sa chemi ospatarul :D.

Cei 10 lei de persoana pe care ii dai sa urci pana in turn sunt justificati de privelistea de-a dreptul unica, de senzatia euforica creata de inaltimea de 87 m la care te afli si...cam atat.