joi, 17 decembrie 2015

Asteapta, simte momentul, lasa totul si urmeaza-TE!


De multe ori in viata asteptarile nu ne urca pe culmile fericirii asa cum ne imaginam, ci ne arunca in abisul durerii, al incertitudinii si al disperarii. Asta nu neaparat pentru ca e gresit sa avem asteptari, ci pentru ca percepem in mod prea subiectiv situatia care le creeaza si modul in care aceasta se finalizeaza.

In prima secunda am simtit dezamagirea. In a 2-a, ea disparuse.
Scrisesem un mesaj atat de profund, ca ar fi putut emotiona si cel mai cinic om. L-am si trimis in momentul si in contextul ideal.
Am incercat sa ma mint ca nu astept nicio reactie, nimic in schimb, dar subconstientul lucra sa ma faca constienta ca de fapt asteptam. Nu am primit ce voiam, dar pentru ca nu stiam exact ce asteptam, in urma unei introspectii de moment, dezamagirea s-a dizolvat intr-o secunda.  
Mi-am amintit ca e paradoxal sa analizezi comportamentul oamenilor raportandu-te la propria persoana.
El fusese el si acela fusese modul lui de reactie la o chestie profunda. Iar eu il ador pentru ce este, nu pentru un ideal in care el reprezinta doar structura.

Constienti sau nu, vrem sa recunoastem sau nu, dar adevarul este ca asteptam mereu ceva in urma oricarei actiuni pe care o intreprindem, asumandu-ne astfel riscul dezamagirii. 
Motivul ar putea fi faptul ca investim extrem de putin in propria educatie emotionala, poate spirituala...sau o fi de vina natura care nu ne accepta existenta in absenta dependentei emotionale fata de cel putin o persoana.

Indiferent ce forma imbraca si catre cine sunt indreptate, asteptarile pot crea o viziune spre evolutie, dar daca apar in mod haotic si daca asteptam mai mult de la altii decat de la noi, cu siguranta efectul va fi invers.



luni, 14 decembrie 2015

Nu fi ei, fii tu!


Cand se pune problema unei schimbari importante, suntem capabili sa stabilim o granita intre schimbare si pastarea valorilor?

Ce poate schimba cu adevarat un om la el?
Fizic, orice. Caracterial, comportamental, emotional, educational, social...greu de spus. Teoretic, chiar inainte de nastere, omul se afla intr-un proces continuu  de dezvoltare, fapt ce intra in sinonimie cu schimbarea.
Important de retinut este faptul ca schimbarea trebuie sa plece din interior si sa fie consecinta a autocunoasterii. Iar daca ne dam seama ca visul pe care l-am tinut viu o lunga perioada de timp nu era al nostru, il auzisem undeva, candva, la cineva si ni l-am insusi, inseamna ca am fost prea ocupati sa-i studiem pe cei din jur si nu am mai avut timp pentru ce era important. Schimarea nu inseamna copierea tendintelor, dorintelor, visurilor, comportamentului, atitudinii altcuiva. 

Ne place sa fim la moda. Pentru multi dintre noi a fi la moda inseamna folosirea a tot ceea ce este nou, fara niciun fel de simt estetic, pana la limita penibilului, doar pentru ca "asa se poarta". Dar moda nu este o stiinta exacta, moda este frumoasa tocmai atunci cand reusim sa o adaptam propriei personalitati.
Nu spunem ce gandim, pentru ca poate la un moment dat am gandit cu voce tare in prezenta unei persoane care a reactionat zgomotos: "Dooaaamne, cum sa spui asa ceva?!?!"Raspunsul ar fi trebui sa fie: "Pentru ca asta sunt si asa gandesc!", dar de multe ori ramanem muti in fata unei astfel de reactii.

Cineva m-a intrebat de curand: "de ce sa lupt sa devin eu, intr-o societate care promoveaza caractere serie, construite dupa "regulile" haosului autohton, "reguli" pe care nimeni nu le intelege si pe care majoritatea le urmeaza, cand e mai simplu sa fiu ei si sa ma integrez usor oriunde". 
Raspuns: Simplu, pentru ca numai asa te vei simti liber!!!

vineri, 27 noiembrie 2015

Obsesia fata de fosta

Ne-am intalnit, ne-am placut, ne-am iubit, dar acum s-a terminat.
De ce este atat de clar pentru noi cei care am fost implicati direct, dar nu e clar pentru cei din jur?!
Nu e corect frate ca atunci cand ai un psihic labil si frustrarile te omoara sa-mi f..i si mie linistea, care oricum sta prinsa in pioneze din cu totul alte motive.

Relatiile interumane sunt bazate pe incredere, dar ele vor functiona doar in conditiile existentei unei relatii echilibrate cu sinele. Deci, cand ai senzatia ca totul in jurul tau este o conspiratie, indreapta-ti atentia spre sine. Nu te mai gandi la comportamentul celor din jur si la asteptarile pe care le ai de la ei, ci priviste in oglinda care-ti arata interiorul. Remodeleaza-ti karma, ea te va face sa simtit efectul oricarei actiuni pe care o vei intreprinde.  
Ai fost dezamagita?! Fiecare dintre noi dezamageste si este dezamagit, dar cum totul in viata este relativ, in oricare dintre situatii, gandeste-te ca nu detii adevarul absolut. 
Nu te mai stradui sa-mi faci "bine", reusesti doar sa ma flatezi. Nu cred ca vrei asta. 

Hai sa-ti spun ceva despre mine, ca sa nu te mai obosesti sa cauti. Am incredere ca tot ce este pozitiv in jurul nostru are puterea sa invinga negativul, oricand. Cred in exemplul pozitiv, chiar daca rezultatul nu se vede imediat. Legea atractiei este Dumnezeu pentru mine, prin urmare cred ca mai devreme sau mai tarziu, primim tot ceea ce dam, nu neaparat de la aceleasi persoane carora le-am dat.

The end!


duminică, 22 noiembrie 2015

The tough road to The One

Totul incepe cu marea dezamagire a iubirii pierdute. Pentru ca in spatele fiecarei relatii implinite, raman umbrele tenebre ale iubirilor care ne-au sfarsit la un moment dat, sau cel putin ne-au dat senzatia asta pentru o perioada.
Nu realizezi atunci, dar adevarul este ca finalul unei relatii nu echivaleaza cu sfarsitul lumii. Iar daca dupa mult timp simti cum sangele iti curge prin vene iar respiratia iti provoaca durere, esti norocoasa, tocmai ai revenit la viata.
Dupa ceva timp obosesti sa-ti mai pui intrebari la care nu o sa ai niciodata raspuns si te hotarasti sa-ti reciclezi energia intorcand-o la sursa. 
Amintirile cu voi devin fortat parte a arhivei tale emotionale, pe care o poti rasfoi ori de cate ori vrei, dar nu pentru a cauta vinovatii "tragediei" pe care o traiesti, ci pentru a face o lista cu lucrurile pe care le-ai invatat.
Nu il uri, nu-ti va folosi la nimic. Vor trece si noptile in care te trezesti parca strapunsa de dorul de el si in care vei dormi suficient incat sa nu mori. 
Accepta, asimileaza si mergi mai departe. Printul tau nu era el.

Si chiar cand te astepti mai putin, unde te astepti mai putin, printul tau apare. Si nu e deloc asa cum ti-l imaginai, pentru ca iubirea merge dincolo de reguli si trece granitele imaginatie. Stii doar ca adori cum isi poarta camasa si cum pronunta cuvintele cu "r", si ca acum te trezesti doar cand el te cauta prin pat si te trage aproape.  Fiecare gest al lui, fiecare cuvant si fiecare moment petrecut impreuna iti proiecteaza trecutul acolo unde-i este locul, iar tu traiesti cu toata fiinta prezentul si timid privesti spre viitor.
Iar cand iti suni prietenele sa le intrebi daca au trait vreodata momente care nu se pot descrie in cuvinte, atunci e clar ca noul el a devenit parte a fericirii tale. 

duminică, 20 septembrie 2015

Destin@Decizii

Ne simtim atat de puternici in atat de multe situatii! E in natura noastra sa cautam raspunsuri.
Atunci cand le gasim, facem greseala de a le considera adevaruri general valabile. De multe ori nu gasim raspunsuri, ci alte intrebari, astfel ne creste efemeritatea in fata universului, iar sfera necunoscutului se mareste. 
De si mai multe ignoram raspunsurile, pentru ca par prea simple in raport cu complexitatea intrebarii. Dar adevarul este ca exista intrebari simple cu raspunsuri complicate si intrebari complicate care au raspunsuri simple. Trebuie doar sa stim sa le ascultam.
Personal, am invatat ca exista si intrebari care nu au un raspuns imediat si ca il poti primi atunci cand te asptepti mai putin, in diverse forme, nu neaprat cuvinte.

In ultima perioada am auzit foarte des, atat in mintea mea, cat si la cei din jur, intrebarea: "Exista destin?"
Pentru mine destinul inseamna alegeri, atunci cand ai optiuni, inseamna decizii, atunci cand optiunile pe care le ai nu-ti mai hranesc sufletul, inseamna intamplari stupide care te indreapta spre ceva grandios.
Destinul inseamna situatii pe care in pofida eforturilor, nu le poti evita. 
Destinul inseamna oameni care adauga sau care te lipsesc de ceva pe parcursul vietii. Oameni care reusesc sa te opreasca atunci cand esti hotarat sa fugi, si oameni care te alunga cand iti doresti din tot sufletul sa ramai.
Nu, chiar nu cred ca exista cate o carte cu numele fiecaruia dintre noi pe ea, in care ne este consemnat, inca de la nastere, tot parcursul prin viata pana in momentul in care ne lovim de certitudinea absoluta.


duminică, 23 august 2015

Get up, strong M.I.S.!

Pentru multi oameni, echilibrul naste doar din integrarea in viata lor a lucrurilor pe care le primesc, uneori chiar fara sa si le doreasca si fara sa depuna efort pentru ele. 
Teoriile ar fi urmatoarele:
Poate in viata anterioara nu au obosit transmitand semnale Universului cu ceea ce-si doreau, Universul le-a retinut si in viata urmatoare: Hello, I remember you! Those things are yours, please enjoy them!
Sau, poate Dumnezeu (eu cred ca avem mai multe sanse, dar in aceeasi viata) ii iubeste mai mult pe unii dintre noi, tocmai pentru ca aleg intotdeauna calea cea mai simpla si nu se impotrivesc vointei Lui.
Si mai exista un aspect. Poate in fata lui Dumnezeu ne nastem egali, dar in fata societatii in care traim, nu!

Prin urmare, daca tu de ceva vreme duci o lupta continua cu tine insati si depui eforturi sa-ti creezi un scop, sa obtii si sa mentii constanta o idee, inseamna doar ca nu faci parte din categoria descrisa mai sus, ceea ce nu are nicio legatura cu bipolaritatea.
Esti o femeie puternica, pentru ca iti place sa evoluezi, pentru ca inveti cand sa fii perseverenta si cand sa pleci, pentru ca ai inteles ca tu trebuie sa cauti ca sa gasesti, pentru ca stii ca demnitatea este broderia caracterului uman, pentru ca o sa inveti sa spui "nu!" fara sa continui cu "...pentru ca".
Si nu uita ca asumarea propriei vulnerabilitati este tot o caracteristica a unei femei puternice, si ca in viata vei lua nu o decizie, poate zeci! Iar cand simti ca ai obosit, opreste-te pentru un timp!

ps:

ai lav you!

duminică, 26 iulie 2015

about beauty!

"Cel mai frumos make-up al unei femei este pasiunea, insa cosmeticele se pot cumpara!"

Am asociat mereu idealul de frumusete feminina cu o imagine a mamei de cand eu eram mica, iar ea foarte tanara. Purta parul scurt, inchis la culoare, iar cand imbraca rochia aceea din matase albastra, de lungime medie, creata, stransa in talie, cu o broderie discreta in zona sanilor, potrivita cu pantofi stiletto, crea un adevarat spectacol pentru privirea mea si a surorii mele, facandu-ne sa urmarim cu atentie fiecare gest al ei.

Acum ca ma gandesc, nu stiu daca mama purta acea rochia sau rochia o purta pe mama, dar se potriveau de minune. Si aceea chiar nu era rochia vietii, nici mama modelul momentului, insa ii dadea atata incredere in sine incat efectiv stralucea.

Cred ca o femeie poate fi la fel de frumoasa la 50-60 de ani fara operatii estetice, cum poate fi la 20-30 de ani fara a exagera cu make-up-ul. Pentru ca frumusetea veritabila este armonie, atitudine, pasiune, echilibru intre interior si exterior, inseamna pozitivism, incredere in sine si curaj.
Personal, le gasesc fermecatoare pe femeile cu un look natural ingrijit, ce nu se opun trecerii naturale a vremii si care nu se tem sa-si arate ridurile de expresie provocate de ras, sau de incruntare. In timp ce un chip "de plastic" imi provoaca tristete pentru ca nu exprima nimic, nici macar nu te lasa sa intelegi daca exista viata in fizicul ce-l poarta.

vineri, 1 mai 2015

"Crezi în suflete pereche?"


Întrebarea m-a trimis eronat cu mintea la prima iubire, iar răspunsul a fost "nu"!

Suflet pereche este acela care te iubeste dimineața când ești atât de somnoroasa încât pari morocănoasa. Te adora chiar daca îl privești scurt și pășești dezechilibrat către aparatul de cafea.
Sufletul pereche este acela care te găsește mai sexy când ai parul zburlit și porți doar boxeri și un tricou alb larg, decât atunci când ai parul coafat, porți rochie mulata, pantofi stiletto și buzele-ți sunt colorate rosu aprins.
Acela care da valoare tuturor lucrurilor pe care le faci, este sufletul pereche.
Daca îl aștepți seara cu nerăbdare, chiar dacă poate v-ați văzut și v-ați vorbit de câteva ori în timpul zilei, acela este sufletul pereche.

Sufletul pereche iți va spune ca într-o zi veți avea copii care vor avea ochii tai și inteligenta lui.

duminică, 11 ianuarie 2015

Love=Pain




Pa!
Pa!

Odata articulate cele doua cuvinte, usa s-a inchis cu atata viteza si brutalitate incat parca i-a lovit plamanii, aruncand-o intr-un templu rece si intunecat unde durerea era singura dovada ca el exista. 
Oare cum un sentiment atat de puternic precum iubirea, devine atat de usor vulnerabil in fata incertitudinii? Ce bine ar fi daca din fiecare moment placut petrecut intr-o relatie fiecare partener s-ar alimenta cu anticorpi care sa-l apere de eventualii inamici.
Iar cand o relatie sufera de "Adam-ism" acut e cauza a faptului ca ne plac la nebunie inceputurile, sau este efect a temerilor care uneori ne paralizeaza celelalte simturi?