Pana sa fim poftiti in sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie, i-am observat pe oamenii care asteptau, cu aceeasi doza de entuzim, ceea ce asteptam si eu si nu am putut sa nu ma intreb: oare cati dintre cei prezenti au ales piesa pentru ca rolul principal este interpretat de Tudor Chirila? Raspunsul a venit la sfarsitul spectacolului. Majoritatea.
Am ajuns destul de devreme, dar rabdarea mi-a fost intretinuta de vantul cald de primavara timpurie ce imprastia mirosul freziilor si a zambilelor, pe care unii dintre oameni le tineau mandri in mana, in semn de respect si apreciere fata de efortul depus de actori pentru ceea ce urma sa ni se prezinte.
La un moment dat, cineva a spus: ne lasa sa intram! si in 5 minute sala era plina. Eu mi-am ocupat mandra locul din randul B, de unde, conform asteptarilor, am putut vedea si transpiratia alunecand pe chipurile actorilor.
Citisem putin despre piesa, motiv pentru care, imediat ce actorii au intrat pe scena, am recunoscut personajele. Intr-o nota de mandrie, mintea mi-a fost invadata de gandul ca asistam la una dintre creatiile lui Moliere, ce fusese reprezentata pentru prima data in anul 1664 la Palatul Versailles.
O comedie geniala despre drama unei familii dezbinate de un fals reprezentant al Divinitatii (personaj principal pe nume Tartuffe, interpretat intr-un mod absolut cuceritor de Tudor Chirila). Interpretare dinamica, multa actiune, replici profunde si pline de umor si bineinteles actori minunati. Mi-au mai placut foarte mult Adrian Titieni in rolul lui Orgon si Ioana Calota interpretand-o pe Dorine.
Pentru iubitorii de teatru, piesa inseamna 3 ore petrecute intr-un mod extrem de placut, iar pentru necunoscatori, ar fi motivul pentru care ar incepe sa recunoasca si sa caute valoarea acestor momente.
Cu siguranta o sa revad Tartuffe, in aceeasi distributie.
