Poate cineva sa se declare patriot si in acelasi timp sa fie lipsit de interes fata de filmele regizorilor autohtoni?
Pornind de la aceasta idee, nu am vrut sa ratez evenimentul "Seara de film la muzeu", organizat de Muzeul National al Literaturii Romane, in cadrul caruia am urmarit proiectia filmului "Inimi cicatrizate", in regia lui Radu Jude.
Filmul, inspirat de romanul semi-autobiografic al lui Max Blecher, m-a cucerit din primele minute, l-am urmarit cu inima si mi-a lasat un sentiment greu de definit, cu toate ca e inca acolo unde s-a instalat.
Povestea trista spusa cu umor, se invarte in jurul trairilor tanarului Emanuel, macinat de suferinta cauzata de o boala grava a sistemului osos. Sanatoriul "Carmen Sylva" in care este internat, devine habitatul natural al lui Emanuel si impreuna cu ceilalti pacienti il transforma pe rand in sala de petreceri, loc de intalniri amoroase, forum pentru dezbateri intelectuale (in special pe subiecte politice), sau cerc de poezie.
Viata desfasurata in preajma mortii iminente este aidoma sperantei naive si chiar daca bolnavii depasesc cu mult limita trairilor posibile in starea lor (betii, patimi sexuale eliberate in conditii jalnice), in final ramane "impresia vie ca in realitate nu s-a intamplat nimic".
Insertiile literare care fractureaza actiunea si pentru a caror lecturare regizorului acorda suficient timp, sunt menite sa accentueze profunzimea ideilor care au stat la baza povestii si de asemenea contribuie la sedimentarea secventelor vizionate.
"Inimi cicatrizate" mi-a deschis apetitul pentru filmele romanesti iar cele 2 ore de vizionare se adauga momentelor de calitate din viata mea.
