Bine dragul meu ne-imbecil, dar tu stiai ca....
Eu asteptam momentul meu cu ploaia calda de vara?! Voiam sa o privesc cazand din cer, sa o simt pe fata, pe corp, sa o imbratisez, sa-mi ude hainele si sa mi le lipeasca de corp, sa-i zambesc si sa evit locurile acoperite ca sa ma bucur cat mai mult timp de ea.
Eram inca in visare cand si-a facut aparitia furtuna. Maaama ce violenta era, tuna si fulgera, se facuse frig. Mi-e frica rau de fulgere, vantul imi distrusese umbrela si nu-mi doream decat sa fug, sa ma ascund, sa ma protejez.
Odata cu soarele apari si tu. Te ferisesi tot de furtuna, dar de cea din interiorul meu.
Si uite asa iubitul meu ne-imbecil, ferindu-ma de zeci de furtuni singura, trecand de tot atatea ori de la agonie la extaz, si viceversa, in lupta dintre adorare si ura, apare el. Da, da, chiar el, imbecilul!
Imbecilul care se uita in ochii mei si vede dincolo de albastrul sau verdele irisilor mei. Imbecilul care stie ca nu-mi place sa ma tina in brate cand dorm, dar ca imi doresc sa-l simt aproape si ma tine de mana, sau imi atinge piciorul cu al lui. Dimineata nu se ridica din pat pana nu-mi saruta tampla si stie ca mirosul de cafea imi activeaza zambetul pe care vrea sa-l pastrez intreaga zi.
Imbecilul cu suflet frumos pentru care nevoile mele sunt mai importante decat ale lui. Imbecilul care insista sa-mi duca bagajul, chiar daca femeia independenta care sunt, refuza de fiecare data.
Alergam impreuna ca doi nebuni in ploile de vara si furtunile ne gasesc mereu la noi acasa si asa ele imi provoaca exaltare.
Stiu ca in perceptia ta profund egoista, tocmai ai citit descrierea clara a unui imbecil declarat, insa eu ii zic...iubire!
