vineri, 3 iunie 2016

30, in sfarsit!?!?Oh nu, opriti timpul!!!

In luna iunie 1986, pe timp de seceta,  condusi de o superstitie prosteasca, mai multi oameni au alergat o "fetita" de 19 ani, care era aproape de momentul nasterii primului ei copil, sa o stropeasca cu apa, in speranta ca Dumnezeu va trimite pe pamant ploi.
Intr-o poza facuta in acea perioada, "fetita" superba, cu privirea dulce si timida, imbracata intr-o rochie alba care-i scotea in evidenta burtica mare si rotunda, avea infasurat de picior un bandaj alb patat de sange. Cazuse destul de urat, dar la scurt timp dupa, a nascut o fetita frumoasa si sanatoasa, cu par negru maricel si ochi albastri.

Cand au trecut? In aproape 950 milione de secunde, timp in care am fost intr-o continua "fuga" sa cunosc, sa invat, sa sper, sa iubesc, sa cresc. Fuga nu a fost in zadar, insa am omis un lucru extrem de important....m-am oprit de prea putine ori sa ma bucur, sau pur si simplu sa simt cum e dupa ce am invatat, dupa ce am iubit, dupa ce am fost dezamagita, dupa ce am dezamagit, dupa ce am castigat, sau am pierdut.

Am cunoscut multi oameni. Dintre ei, stiu sigur ca unii vor ramane mereu undeva in mine, altora, daca nu i-as vedea zilnic, le-as uita si numele. Unii m-au tinut de mana atunci cand am avut nevoie, pe altii i-am tinut eu. Unii m-au cucerit, pe altii i-am cucerit eu. Unii m-au facut sa plang, altii au plans din vina mea. Am incercat sa-mi fixez in minte ideea ca ar trebui sa fim stapani pe propriile trairi, indiferent de factorii din jur. Am realizat in secunda 2 ca suntem atat de efemeri si vulnerabili in fata durerii, incat singura posibilitate pe care o avem este sa o acceptam si sa asteptam sa se sedimenteze.

Am invatat sa dau valoare lucrurilor si sa pretuiesc lucrurile de valoare. 
Acum stiu ca daca nu este valorificat, timpul doar ne masoara puturos si cu impact major imbatranirea.
De aceea, nu-mi mai permit sa pierd timp urmarind un film prost, sau citind prostii, sau ascultand asa zise povesti care nu-mi transmit nimic.
Imi permit sa-mi aleg prietenii, pentru ca prefer sa beau o cafea in linistea zgomotoasa a mintii mele plina de monstri energici, decat cu cineva care nici macar nu reuseste sa ma tina ancorata in momentul x. De aici ideea unei arogante sau a faptului ca uneori sunt inabordabila. De fapt, caut, pentru ca le ador, momente cu oameni inteligenți, carismatici, veseli, motivatori, caut sa fiu inconjurata de oameni cu sufletul curat, ale caror povesti imi starnesc amintiri si dorinta de a-mi impartasi propriile experiente si care ma poarta atemporal din momentul x, in momentul x+1 sau in momentul x-1 si tot extraordinar ma simt. 
Am invatat din greseli...poate uneori nu de la prima abatere...:D Dar asta este calea spre maturitate.
Acum stiu sa spun "nu!" si sa pastrez argumentele pentru mine. 

Am sperat chiar si atunci cand planetele se roteau in galaxie asemeni unor mingi de ping pong intr-un bol inchis. Am sperat si am crezut atat de tare, incat imi creasem propriul film cu personaje din viata reala, care nu aveau nicio idee despre firul actiunii in care in mod imaginar ii implicasem.
Am visat cu ochii deschisi si nu de putine ori am avut impresia ca nu ma mai trezesc, dar de fapt visul devenise realitate :).

Iubirea a fost singura constanta din viata mea. Am iubit nebun si rational, intelept si cu teama. Prin iubire am avut parte de cele mai frumoase si intense experiente.  Am inteles tarziu, insa toate iubirile "esuate" m-au invatat cate ceva. Bineinteles ca atunci cand plangeam isterica si intrebam retoric "de ce?", nu aveam cum sa inteleg evolutia spirituala care venea la pachet cu "esecul" si care avea sa insemne un mare plus in tot ce avea sa urmeze.
Poate am starnit furie sau dezamagire cand in repetate randuri am spus "nu!" hotarat sau "gata!", dar pentru ca eu sunt personajul principal in filmul meu, am ales sa astept iubirea, in schimbul unei banale relatii de cuplu.

Am crescut si o sa se intample asta in continuare. Inca am multe lucruri pe care nu le inteleg, care poate la un moment dat vor capata contur sau poate, dimpotriva, vor atrage o resemnare din partea mea.

Spun ca stiu unde vreau sa fiu peste 10 ani, cu toate ca acum 10 ani nu aveam nici cea mai mica idee ca voi fi aici, asa.
Oricum, vreau sa stii, draga timpule, ca nu ma grabesc deloc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu