Mereu mi-am dorit ca lucrurile frumoase sa ramana ca la inceput, mai ales cand este vorba de euforia, energia, viziunile cu care punem bazele povestilor de dragoste.
In acest sens, imi amintesc ca foarte multe discutii cu fosta mea mare dragoste aveau ca "sursa de inspiratie" intrebarea: "De ce nu mai este ca la inceput?!". Evident ca eu ii reprosam comportamentul lui, iar el plictisit de subiect, defila tot timpul cu aceeasi replica "Ce vrei, relatia se maturizeaza?!".
Pentru simplul fapt ca mintea mea refuza existenta conceptului, nu am incercat sa il inteleg si in scurt timp am inceput sa urasc acele 5 cuvinte, care in conceptia lui ne defineau relatia ca fiind una "matura".
Dupa un timp am inteles ca schimbarea e in legea firii, iar noi ne-am maturizat atat de mult incat am luat decizia inteleapta de a ne desparti.
Am realizat de asemenea ca iubirea nu e doar certitudinea atractiei dintre doua suflete si ca totusi e singurul lucru pe care il au in comun povestile de dragoste.
De-a lungul timpului foarte multi au incercat sa defineasca iubirea in sute, poate mii de feluri. Dupa parerea mea e inutil. Sutem atat de diferiti, visam, traim, simtim in atat de multe moduri incat imaginatia oricat ar fi ea de nelimitata nu le poate cuprinde pe toate.
Nu exista iubiri mari sau iubiri mici. Nu exista "te iubesc mult" pentru ca in felul asta ar exista "te iubesc putin", ceea ce in conceptia mea e un paradox.
Exista relatii comune care urmeaza "regulile" unei societati previzibile si iubiri care schimba vieti, precum cea dintre Elena din Troia si printul Paris al Spartei.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereatata timp cat mai exista oameni care gandesc aa, exista speranta :)))
RăspundețiȘtergere