Cum puteam sa plang atat de tare incat sa trebuiasca sa ma strangi in brate cum este strans un om nebun de camasa de forta, ca sa imi revin!?De ce plangeam asa, ca de fapt nimic grav nu se intampla si de ce nu puteam sa ma detasez de toate nimicurile si sa vad esenta!?
Acum tu nu mai esti langa mine, eu ma gandesc ca am consumat foarte repede toate lacrimile, ca acum doar ce e cu adevarat grav ma mai face sa vars cate una. Un zambet mi se lipeste de fata de cate ori trec printr-un loc unde am fost impreuna, sau cand dau de un lucru de la tine, si totusi nu-mi mai doresc nimic din ce aveam noi.
Poate am devenit prea transanta, dar mi-e mai bine asa.Totusi ma afecteaza ca nu ma mai inteleg bine cu Andra, ca Gabi s-a schimbat atat de mult, ca imi da o stare de disconfort cand ma duc la ea, ca Ram a tipat aiurea la mine, ca am pierdut-o pe Scumpuca...
Ideea post-ului era alta, deci nu stiu de ce am plecat de la ce am plecat si de ce am ajuns la ce am ajuns...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu