Dialog!

I: Era un fel de tornada a timpului, a gândurilor si a sentimentelor. De o complexitate absurda, probabil de asta si acum mai exista întrebări fără răspuns și răspunsuri neînțelese.

R: Daca ai fi luat in considerare faptul ca  in unele situații vulnerabilitatea poate fi mai benefica decât aroganta, probabil acum nu ai mai avea privirea trista. In plus, ai subestimat lucruri de o valoare rara si  cu ușurința te-ai lăsat legănata in mrejele perfide ale tentațiilor.

I: Ajunsesem sa cred ca fericirea care durează începe dăruind...

R: Adevarat, dar nu poți dărui orice si nici oricum. Degeaba dai ceva, dacă in mintea ta, lucrul "înstrăinat" tot al tău rămâne si te gândești ca dacă actualul posesor nu-i va acorda atenția cuvenita, il vei recupera imediat.

I: Inca ceva: "săruta-ma tare înainte sa pleci!"

R: Hmm, am văzut ca teoretic știi cum începe fericirea, dar cred ca nu ai nici cea mai mica idee când începe suferință...

I: Îmi asum, nimic nu durează veșnic!

"eu pentru cine votez?"

Daca in cele mai multe momente uitam de cel mai mare dramaturg al nostru, in perioada alegerilor majoritatea romanilor il citează în mod obsesiv. Răspunsul la bine cunoscuta întrebare a cetățeanului turmentat  din celebra comedie "O scrisoare pierduta", devine o preocupare a celei mai mari părți a romanilor cu drept de vot. 

Spun cea mai mare parte, deoarece sunt oameni deloc interesați de subiect și exista și aceia care stiu clar cu cine vor vota pentru ca au un interes sau vor avea un avantaj personal, consecință a decizie luate.

Intr-un ritm si mai amețitor rulează mesajele electorale care după un timp relativ scurt, devin senzații neplăcute de déjà vu. 

Cat despre personajele scenei politice, e clar ca suferă cam de aceleași "boli", printre care cea a euforiei propriei personalități. Se prezintă în fata noastră ca fiind atotștiutori, iar intențiile extraordinare pe care le are fiecare dintre ei, garantează succesul. A cui????  

Dar progresul depinde de oamenii cu o doza de nerezonabilitate, dispuși sa iasă din comun, dispuși sa asculte, capabili sa dea exemple sănătoase de umanitate si altruism.

Chiar ieri, in timp ce butonam telecomanda mi-a atras atenția un scriitor, ilustru profesor universitar, in timp ce făcea "portretul președintele ideal" pentru Romania. Suna cam asa: trebuie sa știe economie, sociologie, drept, sa aibă o cultura generala solida, sa știe limbi străine...Pe bune????Asta e problema noastră???? De asta la noi copiii cu probleme supraviețuiesc cu greu in lagăre, numite acum pompos centre de reabilitate, de asta adopțiile sunt aproape imposibile si in felul acesta sutelor de copii abandonați anual in Romania, li se interzice dreptul la viata???

Nu zic ca ar trebui sa fim conduși de un analfabet sau un ignorant, dar pentru rolul de președinte al unei tari cu multe probleme, nu sunt importante doar calitățile dobândite in urma multor ani de studiu.  

Desigur, la situația actuala am contribuit si noi. Pentru ca urmam mult mai ușor exemplele negative, pentru ca lipsurile ne fac ușor influențabili, deoarece credem din ce in ce mai putin in valori si din ce in ce mai mult in lucruri efemere, pentru ca distrugem ușor si construim greu...din păcate :(

O sa merg la vot doar din respect pentru cei care au luptat pentru obținerea acestui drept!

Summertime Happiness

Rareori mi se intampla sa merg pe o strada, iar mintea sa ma duca pe o alta...departe. De obicei sunt acolo si observ oamenii din jurul meu, reactiile lor, privirile...si constat cu tristete ca putini sunt ancorati in prezent, incercand sa se bucure de el. Cei mai multi parca cauta ceva intr-un trecut pe care de mult s-a asezat praful, altii vor sa zboare catre viitor, fara sa isi dea seama ca pentru a ajunge acolo este obligatoriu sa semneze condica prezentului. 

Dar pentru ca am invatat sa fiu pozitiva si mi-am dat seama ca pozitivismul face bine, o sa abandonez realitatea cruda in avantajul celei frumoase, si spun asa...

1. Daca dimineata  la ora 8.00 in timp ce alergi spre serviciu, desi trebuia sa fii deja acolo, batranelul de la coltul trazii cu parul ca a lui Mos Craciun si palarie de cowboy, iti zambeste tandru, opreste-te...zambeste-i inapoi apoi continua-ti drumul relaxat. O astfel e intamplare iti poate asigura aportul de energie pentru intreaga zi, mai ales ca este posibil ca zambetul tau sa-i fi provocat acelasi efect batranelului.

Chiar daca pare incredibil, in "paradisul" imoralitatii in care ne-am obisnuit sa traim, exista oameni care isi doresc sa intalneasca privirea calda chiar si a unui strain, oameni care iti zambesc asteptand in schimb doar aceesi reactie.

2. Acum cateva saptamani, in timp ce mergeam cu metroul si observam persoanele din raza mea vizuala, ii vad pei Ei. Un baiat si o fata, de o normalitate aproape de banal. Dupa cateva secunde, timp in care am admirat cat de profund privea unul in ochii celuilalt, mi-am dat seama ca oamenii pe care m-am grabit sa-i numesc banali erau capabili sa transmita o pasiune incredibila si ca isi traiau momentul (el o tinea cu o mana de umarul stang, cealalta mana statea aproape sfioasa pe piciorul ei aproape de genunchi...si se priveau), fara sa se lase influientati de niciun factor extern. Pe toata durata calatoriei au ramas in aceeasi pozitie si s-au privit, cum cred ca ar trebui sa privim si sa fim priviti cu totii macar o data in viata.

In goana nebuna dupa atingerea idealurilor, dupa implinirea visurilor trebuie sa ne amintim ca fericirea adevarata, cea care dainuie in timp este produsa de cele mai primitive lucruri.

Echilibru=Libertate

Nu vorbesc de zona de confort, sau de rutina, ci de libertatea de a putea face orice, conștienți de momentul și de locul unde trebuie sa ne oprim. 

Dar cum pe planeta noastră exista 7 miliarde de caractere și în consecința, același eveniment poate căpăta 7 miliarde de interpretări, echilibrul poate fi perceput în tot atâtea  feluri.

Asa ca nu are sens sa ne uitam la cel de lângă noi și sa încercam sa imitam pentru ca în felul acesta nu vom face decât sa ne îndepărtam de la drumul nostru, care ne va aduce împlinirea doar dacă îl construim în același timp în care pășim pe el, si nu dacă aparem ca niște 'flori' după ce toată munca a fost făcuta. 

E important sa ne cunoaștem, sa știm ce ne dorim, sa ne luam angajamente și sa le realizam. Si chiar dacă, uneori, caracterul dualist al lumii în care trăim ne poate crea dezechilibre este absolut necesar sa avem certitudini, trebuie sa credem mai presus de orice în cel putin un lucru, care face sau nu parte din viata noastră.

Mai sunt și tentațiile, dar dacă învățam sa le gestionam ele pot produce doza de adrenalina care ne condimentează viata, fără 'a dauna sănătății'.

Si nu in ultimul rand...Cauta iubirea, in toate formele posibile. Nu exista echilibru mai plăcut decât cel insuflat de sentimentul absolut.

O altfel de poveste - Partea a II-a

Au urmat priviri ascunse, dar atat de profunde incat parea ca zecile de oameni din jurul lor se dizolvau in infinitul univers, intalniri clandestine incarcate de adrenalina, despartiri, impacari, dorinta, rabdare, teama, promisiuni, speranta....iubire.

Au trecut zile toride de vara pe care ea hotara sa si le petreaca la plaja cu prietenele, iar el aparent conformat, dupa un timp isi intindea discret un prosop la cativa metri de ea, suficient de aproape incat sa o poata vedea si suficient de departe sa nu fie obserbat de altcineva, si iata ca erau din nou impreuna :).

S-au scurs nopti in care doar somnul profund, rezultat al unei veri intense, si promisiunile facute altora, reuseau sa-i tina departe unul de celalalt. Si totusi intr-una di seri, intr-un club de pe malul marii, in timp ce ea se apropia de masa tinand de mana o prietena, de teama sa nu se rataceasca una de cealalta in marea de oameni care nu mai contenea sa creasca, dintr-o data il vede. Curiozitatea feminina ar fi indemnat-o sa ceara confirmarea faptului ca a venit acolo pentru ea, dar nimic nu a mai contat cand el a reusit sa o "rapeasca" de sub privirile oricum ametite ale prietenilor. Vantul, marea, luna, muzica creau impresia ca timpul s-a oprit, iar in momentul in care el s-a invartit tinand-o strans in brate ar fi putut pluti catre cer, mai repede decat lampioanele care dispareau unul cate unul in neant, purtand dorinte dintre cele mai variate.

Ce o atragea la el? Poate ideea de nou, felul in care o privea chiar si atunci cand ea nu se simtea in cea mai buna forma, felul in care prin descrierile lui o facea sa-si imagineze locuri niciodata vazute si situatii niciodata traite.

Ce ii placea la ea? Contrastul dintre infantilitate si maturitate, felul in care sustinea un "nu", cand de fapt era "da", faptul ca il provoca neasteptand ceva in schimb.

Sunt relatii care ne definesc, relatii care scot ce e mai rau din noi, relatii prin intermediul carora ajungem la acele persoane care ne vor sta alaturi toata viata, relatii pe care nu reusim sa le intelegem in pofida experientelor acumulate, relatii pe care le numim speciale pentru ca in ciuda distantei le constientizam si ne dau o stare de bine zi de zi. 

Intamplarea rezumata in randurile de mai sus a fost o certitudine a atractiei dintre doua suflete, insemnand pentru cei doi o trezire a celor mai profunde dorinte indreptate spre motivare, traire si implinire; si chiar daca nu vor mai fi vreodata implicati in mod direct unul in viata celuilalt nu schimba cu nimic impactul pe care aceasta relatie l-a avut asupra lor. 

O altfel de poveste - Partea I

Pentru cei care cred in destin, povestea a inceput acum cativa ani, cand chiar daca traiau in lumi paralele aveau in comun un lucru, care mai tarziu avea sa-i aduca impreuna. Pentru toti ceilalti, 14.07.2013.

Ea, la granita dintre vulnerabilitate si extaz, El, degajat si plin de viata. Discrepanta evidenta dintre personalitatile, dorintele, trairile avute pana la momentul respectiv de fiecare din ei, avea sa se transforme in motivul atractiei dintre cei doi. 

Cand privirile li s-au intalnit prima data, s-a creat o clipa atat de speciala incat dadea senzatia prezentei unui scut, care odata inchis a adus cu sine cele mai placute sentimente.

Ea, intr-un proces continuu de negare nu inceta sa se intrebe "O fi nebun?". In schimb el stia inca de atunci ca vrea mai mult si ca va avea.

Cred ca a doua oara s-au intalnit intamplator. Erau amandoi foarte relaxati, iar cand El s-a oferit sa o conduca acasa, Ei i s-a parut un gest dragut. 

......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

Va urma..........

"Nu vreau sa supravietuiesc, vreau sa traiesc!"

Se spune ca o viata fara experiente nu e nimic. As completa cu faptul ca daca nu le impartasesti cu cineva special, nu le dai valoare, deci e ca si cum nu ar exista.

Cand mi-ai zis ca ar trebui sa privesc viata ca pe o aventura cred ca eram prea speriata de imensitatea cerului ca sa imi dau seama la ce te referi. Realizand ca in imensitatea cerului poti gasi, indiferent de locul in care te afli, un punct care sa iti readuca confortul psihic dat de ceva familiar, incep sa rationez asupra sfatului primit.

Daca spun aventura, nu imi imaginez un film cu jungle, anaconde si happy end. Imi aduc aminte de expeditiile din copilarie in care puneam la bataie toata energia si toate resursele pentru a descoperi locuri si trairi noi.
Nu exista nimic mai urat decat ceva care ar fi putut sa ne ingradeasca libertatea de a pleca de acasa. Teama era un sentiment total necunoscut, traseul nu era niciodata unul prestabilit si totusi parca de fiecare data stiam unde trebuia sa ajungem. 

Din clipa in care bunica mi-a spus ca pisicile nu stiu sa inoate, nu am facut decat sa astept momentul potrivit pentru a proba spusele ei. Asa ca, intr-o zi calda de vara, am legat pisicile cu niste bucati dintr-un cearceaf si le-am dus la Barlad. Nu inteleg de ce le-am legat, le purtam precum cainii, dar chiar nu stiu care era scopul. Am intrat in rau, pana la mijloc si am dat drumul pisicilor in apa. Am ramas uimiti cu ce viteza inoata, nu numai ca stiau sa o faca. Partea grea a fost sa le uscam, ca nu le puteam duce acasa ude. Ce ar fi zis bunicii?! Le-am tinut nemiscate la soare zeci de minute fara rezultat, iar cand le-am lasat libere ne-am dat seama ca scuturandu-si blana si alergand se usuca imediat.

Cred ca de foarte multe ori intelegem gresit nevoia de maturizare, si de tot atatea ori lucrurile nu ne reusesc pentru ca ne lipseste curajul.

Mercur e retrograd pana pe 28 februarie

Cand cred ca stiu ce vreau, ma razgandesc. Cand cred ca ai disparut, reapari.
Cand cred ca noua tunsoare imi place, ma tund din nou (scurt, sa fiu sigura ca o sa ma linistesc o perioada). Cand spun ca nu imi mai cumpar nimic, reducerile ma incanta.

Si toate astea pentru ca empatizez cu Mercur? Adevarul este ca in ultimul an am fost in miscare retrograda ceva mai des decat planeta.
Nu e gresit sa ne razgandim. De multe ori ne ajuta sa gasim o perioada linistita, o persoana speciala, sau pe noi insine, un alt drum, sau sa-l imbunatatim pe cel pe care il avem deja.
Si chiar daca contrazic legea atractiei cred ca "Daca e sa fie, va fi. Poate nu cand vrem noi, ci cand trebuie".

Despre iubire si schimbari

Mereu mi-am dorit ca lucrurile frumoase sa ramana ca la inceput, mai ales cand este vorba de euforia, energia, viziunile cu care punem bazele povestilor de dragoste.
In acest sens, imi amintesc ca foarte multe discutii cu fosta mea mare dragoste aveau ca "sursa de inspiratie" intrebarea: "De ce nu mai este ca la inceput?!". Evident ca eu ii reprosam comportamentul lui, iar el plictisit de subiect, defila tot timpul cu aceeasi replica "Ce vrei, relatia se maturizeaza?!".
Pentru simplul fapt ca mintea mea refuza existenta conceptului, nu am incercat sa il inteleg si in scurt timp am inceput sa urasc acele 5 cuvinte, care in conceptia lui ne defineau relatia ca fiind una "matura".
Dupa un timp am inteles ca schimbarea e in legea firii, iar noi ne-am maturizat atat de mult incat am luat decizia inteleapta de a ne desparti.
Am realizat de asemenea ca iubirea nu e doar certitudinea atractiei dintre doua suflete si ca totusi e singurul lucru pe care il au in comun povestile de dragoste.

De-a lungul timpului foarte multi au incercat sa defineasca iubirea in sute, poate mii de feluri. Dupa parerea mea e inutil. Sutem atat de diferiti, visam, traim, simtim in atat de multe moduri incat  imaginatia oricat ar fi ea de nelimitata nu le poate cuprinde pe toate.
Nu exista iubiri mari sau iubiri mici. Nu exista "te iubesc mult" pentru ca in felul asta ar exista "te iubesc putin", ceea ce in conceptia mea e un paradox.
Exista relatii comune care urmeaza "regulile" unei societati previzibile si iubiri care schimba vieti, precum cea dintre Elena din Troia si printul Paris al Spartei.

:) - :(

Am luat decizia de a ma imprieteni cu monstrii din mintea mea, atunci cand am inteles ca numai asa reusesc sa ii conving ca am nevoie de intimitate. Problema apare atunci cand dependenta de afectiune te face sa iti doresti sa petreci din ce in ce mai mult timp in compania lor.

In aparenta, conceptul e similar cu aparitia prietenilor imaginari in copilarie. Doar ca pe aceia ii cream dupa viziunea absolutului, ii doream cu noi in orice moment, si mai ales ii tineam „ascunsi” de restul oamenilor. Inocenta specifica perioadei, atragea teama de a pierde pe cineva perfect care era doar al nostru.

Ce se intampla cand iti dai seama ca acele fantome, care de-a lungul timpului  au devenit diverse entitati, care la fel de simplu cum au aparut s-au dizolvat in neant, nu mai reprezinta un eu al propriei personalitati, ci un el sau o ea cat se poate de reali!?

HVD :d

Nu am mai "sarbatorit" ziua indragostitilor de cand eram in liceu. Probabil atunci bataia fluturilor din stomac era mai puternica decat ratiunea.
Mi se pare atat de superficial tot ce se intampla. Majoritatea cuplurilor se arata extaziate de aceasta zi, chiar daca nu inteleg prea bine de unde vine si ce semnficatie are (e ca atunci cand nu crezi in Divinitate, dar Craciunul este o sarbatoare importanta).
Indragostiti sau nu, in pragul despartirii sau impreuna de doua zile, cu amant (a) sau fara, oamenii se comporta exact cum vad in jurul lor. Cred ca m-ar incanta o idee originala, dar nu. Toti cumpara inimioare din orice material posibil, trandafiri rosii, pregatesc cine romantice, lumanari parfumate, iar cei pentru care bugetul nu este o problema, isi declara iubirea si daruiesc inele cu diamante la Paris.

Anul trecut, de 14 februarie am spus "da", in fata unei propuneri din partea sefului meu, la o cina cu tot staff-ul din firma in care lucram. Nu m-am gandit nicio secunda in ce fel avea sa imi schimbe viata acel da.

I never remembered to forget you

Ce inseamna uitarea intr-o lume a relativitatii? Putem alege ce sa uitam si ce nu? Ce eveniment, ce traire, ce situatie defineste perioada de timp necesara arhivarii anumitor momente din viata noastra?

De curand o prietena imi impartasea fericirea datorata intoarcerii la prima ei mare iubire, dupa ce, timp de mai bine de 3 ani fiecare a trait ce a dorit cu cine a dorit.

Scepticismul cu care privesc astfel de lucruri m-a facut sa nu reactionez pentru cateva secunde.

Pentru mine, trecutul reprezinta doar dovada a ceea ce suntem in prezent si nu vad niciun motiv pentru care ar trebui sa il retraim. Si nici nu inteleg cum poate cineva sa dispara din viata persoanei iubite vreme de peste 1000 de zile, cand o singura zi in astfel de situatii pare o eternitate.

Si mai mare mi-a fost uimirea cand mi-a spus ca momentele petrecute cu el, sunt mai vii decat cele scurse in ultimele luni. A fost clipa in care mi-am raspuns la una din intrebarile de mai sus *Uitarea depinde de intensitatea cu care am trait momentele pe care vrem sa le uitam*.

A 3-a zi...

Dupa aproape o saptamana in care a plouat fara oprire, o lumina puternica imi chinuie somnul. Deschid ochii. Era mult mai devreme decat obisnuisem sa ma trezesc, dar mirosul de cafea m-a facut sa realizez ca era adevarat, ca intr-un final, iesise soarele :):):).
Asteptarea a fost asemeni cu cea a unei persoane dragi. Zilele incep cu speranta revederii, iar seara, dupa ce stingi lumina, gandul ca "Nu a venit, poate maine...", atrage o intalnire in vis.
Sigur, uneori visele sunt tulburate de mesaje nocturne care iti ofera informatii extrem de importante, cum e aceea ca "Black Swan" e un film minunat si chiar merita vazut. Dar acesta este un alt subiect.
Asadar, ca in fiecare dimineata, imi savurez cafeaua (o placere pe care nu mi-as refuza-o niciodata), ma imbrac comod si ies din casa cu ideea de a gasi ceva care sa ma inspire. Dupa 10 minute de mers, un parfum, cunoscut de altfel, imi cucereste simturile. In fata unei bijuterii, in doua ghivece inalte, de marmura, zambile albe sfidau anotimpul.
Am aflat ulterior, ca florile au fost acolo tot timpul si imediat mi-a venit venit in minte intrebarea "De ce nu le-am observat inainte, iar acum au avut un impact atat de puternic asupra mea?"
Oare chiar e adevarat ca toate lucrurile se intampla cu un scop, si fiecare la timpul lui?!
Sau poate ne fixam pe lucruri fara importanta, devenind astfel incapabili sa le observam pe cele care ne definesc fericirea?!

...down to Gorky Park

"Wind of change" a celor de la Scorpions mi-a starnit curiozitatea asupra acestui parc din Moscova si evident ca printr-un search pe google afli tot ce vrei...Dar nu despre parcul in sine e vorba, ci despre amintiri, momente, vise si schimbari. 

De curand o prietena spunea ca o viata fara vise e ca atunci cand te-ai duce intr-o intersectie fara niciun scop sau  destinatie in minte. Ce se intampla? Pai... ramai acolo, sau te intorci acasa, ca oricum nu iti schimba nimic:)

"Priveste cerul"/"Regarde le ciel"

Dintre toate mesajele pe care le vedem pe cladirile din Bucuresti rasare acest indemn la traire, la speranta, la spiritual. Doua cuvinte aparent simple, dar cu o semnificatie si o incarcatura emotionala extrem de puternice.

Personal nu am mai mers de ceva timp in Bucuresti, drept pentru care nu am vazut mesajul live. Insa, simplul fapt ca in lumea asta perfida exista un idealist atat de convins, precum acest tanar care umple cladirile capitalei noastre si pe cele ale Parisului, cu doua cuvinte care odata ajunse la suflet iti schimba ziua, iar pe termen lung chiar si viata este ca o zguduire menita sa iti aseze gandurile in functie de importanta lor.

Si mai suprinzatoare este declaratia lui "N-o sa monetizez scrisul meu de mana dat pe un perete. Nu e arta, e un mesaj care apartine fiecaruia care il citeste. Ei trebuie sa-l interpreteze si sa-l duca mai departe, sa participle cu o gandire, cu timpul, cu bunatatea si sa treaca la actiune.

Cred ca as corupe acest mesaj daca as incepe sa-l vand. El trebuie sa ramana gratuit".

Daca v-am trezit curiozitatea, gasiti intreg interviul dat de tanar celor de la ProTv, accesand acest link: "Priveste cerul" .

S - Italy

Chiar sunt foarte multi maslini in sudul Italiei si am inteles si de ce nu sunt taiati cei plantati acum 1000 de ani. Palmierii arata fantastic in mediul lor natural, nu ca cei tinuti in viata cu forta la Constanta... iar marea iti poate oferi peisaje de vis, chiar daca esti patriot si pleci cu ideea ca marea din tara ta e cea mai ceaaa :D.

Am cunoscut oameni buni, am inceput fiecare zi primind buna dimineata cu zambetul pe buze, iar in momentele in care ma simteam pierduta iti cautam privirea blanda si totul capata din nou sens.
Apoi, trebuie sa recunosc ca Napo chiar este un pisic deosebit.
Si cred ca viata mea ar fi fost mai saraca fara toate lucrurile astea, a caror descriere in detaliu o sa o pastrez pentru sufletul meu :)